roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Institution

Autoritatea Feroviara Romana - AFER

Autoritatea Feroviara Romana - AFER
Str. Calea Grivitei, nr. 393
Telefon:
Fax: 0213164258
Email: afer.secretariat@afer.ro

Available procedures

PROCEDURA
Tratarea apelurilor şi reclamaţiilor

Solicitantul poate contesta deciziile Comitetului de Certificare din cadrul Autorității de Siguranță Feroviară Română-ASFR în termen de 30 de zile calendaristice.

Contestația va fi depusă la registratura AFER și va fi soluționată de Comitetul de Apel din cadrul Autorității de Siguranță Feroviară Română-ASFR, conform Regulamentului de funcționare a Comitetului de Apel.

Decizia Comitetului de Apel este definitivă şi irevocabilă şi va fi comunicată contestatarului în termen de 30 de zile calendaristice, de la înregistrare.

În cazul în care contestatarul nu este de acord cu decizia Comitetului de Apel, acesta poate acționa în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.


Tratarea apelurilor

Procesul de tratare a apelurilor de către organismul de certificare cuprinde următoarele etape:

- primirea/înregistrarea şi validarea apelurilor ;

- investigarea apelurilor ;

- luarea de decizii ;

- iniţierea şi urmărirea de corecţii/acţiuni corective adecvate . Organismul de certificare este responsabil pentru deciziile de la toate nivelurile procesului de tratare a apelurilor. În cazul în care această decizie implică suspendarea/retragerea certificatului, această decizie este făcută publică prin intermediul paginii web. Retragerea certificatului implică radierea din Registrele de certificate.


Tratarea reclamațiilor

Pot fi reclamate următoarele activităţi:

- întârzieri considerate a fi nejustificate ale procesului de certificare;

-activităţi şi acţiuni ale titularilor de certificate emise de ASFR, care contravin regulilor/procedurilor faţă de care s-a făcut certificarea;

-activității referitoare la un alt deținător de certificat emis de ASFR. La primirea unei reclamaţii, organismul de evaluare a conformității (ASFR) trebuie să confirme dacă reclamaţia se referă la activităţile certificate sau altă activitate de care este responsabilă ASFR. Dacă reclamaţia se referă la un client certificat, examinarea reclamaţiei are în vedere şi eficacitatea sistemului certificat. Organismul de certificare este supus cerințelor de confidențialitate, în măsura în care se referă la reclamant și la subiectul reclamației. Tratarea reclamaţiilor este un proces documentat de primire, evaluare şi luare a deciziilor, supus cerinţelor de confidenţialitate şi accesibil publicului.

Procesul de tratare a reclamaţiilor cuprinde:

- primirea, validarea şi investigarea reclamaţiei;

- urmărirea şi înregistrarea reclamaţiilor, inclusiv acţiunile (corecţii şi acţiuni corective) întreprinse pentru rezolvarea lor.

PROCEDURA
OLFR - Eliberarea licenței pentru efectuarea serviciilor numai de manevră feroviară
În conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european și ale HG nr. 361/2018 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea licențelor în domeniul transportului feroviar, pentru a efectua servicii de manevră feroviară în interes public şi/sau propriu pe căile ferate din România, operatorii economici din România trebuie să solicite Organismului de Licențe Feroviare Român - OLFR eliberarea unei licenţe pentru efectuarea serviciilor numai de manevră feroviară.

Pentru efectuarea serviciilor numai de manevră feroviară în interes public şi/sau propriu pe căile ferate din România operatorul economic trebuie să facă dovada că, în actul constitutiv, se află înscrisă activitatea prevăzută la codul 5221 din CAEN rev.2, respectiv activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre.

Licenţa pentru efectuarea serviciilor numai de manevră feroviară în interes public şi/sau propriu pe căile ferate din România se poate obţine de către operatorii economici care dovedesc, înainte de începerea activităţii, că îndeplinesc cumulativ cerinţele referitoare la:
• onorabilitate;
• capacitate financiară;
• competenţă profesională;
• acoperirea riscurilor de răspundere civilă.

Operatorul economic care solicită eliberarea unei licenţe pentru efectuarea serviciilor numai de manevră feroviară în interes public şi/sau propriu pe căile ferate din România trebuie să respecte toate cerinţele prevăzute la art. 5 alin. (1) din Anexa 1 la HG nr. 361/2018.

Pentru obţinerea licenţei pentru efectuarea serviciilor numai de manevră feroviară în interes public şi/sau propriu pe căile ferate din România, este necesară depunerea la OLFR a unei cereri, însoţită de documente din care să reiasă respectarea cerinţelor obligatorii.

Toate documentele aflate în componenţa dosarului de acordare a licenţei trebuie să fie prezentate în limba română. În cazul în care unele documente sunt emise într-o limbă străină, acestea trebuie depuse la dosar în copie însoţită de traducerea efectuată de un traducător autorizat.

Documentele din componența dosarului de acordare a licenței pot fi transmise electronic, în format „*.pdf”. În acest caz, cererea de obținere a licenței, precum și toate documentele elaborate de către solicitant, se vor transmite cu semnatură electronică calificată.

În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea tuturor documentelor de la solicitantul de licență, OLFR efectuează o vizită de evaluare la sediul solicitantului.

Dacă solicitantul nu depune documentaţia completă în termen de 45 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de obţinere a licenţei, OLFR notifică acestuia decizia motivată de neacordare a licenţei.

PROCEDURA
OLFR - Eliberarea licenței de intermediere a activității de transport pe calea ferată
În conformitate cu prevederile HG nr. 361/2018 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea licențelor în domeniul transportului feroviar pentru a efectua activităţi de organizare a operaţiunilor de transport pe calea ferată cu preluarea responsabilităţilor ce revin unui expeditor, astfel definit în Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, republicată, cu modificările ulterioare, fără a efectua activităţi de transport feroviar, operatorii economici din România, cu capital de stat sau privat, trebuie să solicite la OLFR eliberarea unei licenţe de intermediere a activităţii de transport pe calea ferată.

Pentru a obţine licenţa de intermediere a activităţii de transport pe calea ferată, operatorul economic trebuie să facă dovada că în actul constitutiv se regăseşte activitatea înscrisă în CAEN rev. 2 - cod 5229, respectiv alte activităţi anexe transportului.

Licenţa de intermediere a activității de transport pe calea ferată se poate obţine de către operatorii economici care dovedesc, înainte de începerea activităţii, că îndeplinesc cumulativ cerinţele referitoare la:
a) bază materială;
b) onorabilitate;
c) competenţă profesională;
d) capacitate financiară,
prevăzute la art. 7 din Anexa nr. 2 la HG nr. 361/2018.

Licenţa este valabilă pentru toate punctele de lucru ale societăţii în care se desfăşoară această activitate. În situaţia în care operatorul economic are mai multe puncte de lucru în care urmează să desfăşoare intermedierea activităţii de transport pe calea ferată, fiecare dintre acestea trebuie să îndeplinească cerințele referitoare la baza materială, onorabilitate, competență profesională și capacitate financiară.
Pentru obţinerea licenţei de intermediere a activităţii de transport pe calea ferată, este necesară depunerea la OLFR a unei cereri însoţită de documente din care să reiasă respectarea cerinţelor obligatorii.
Toate documentele aflate în componenţa dosarului de acordare a licenţei de intermediere a activității de transport pe calea ferată trebuie să fie prezentate în limba română. În cazul în care unele documente sunt emise într-o limbă străină, acestea trebuie transmise însoţite de traducerea efectuată de un traducător autorizat.
Documentele din componența dosarului de acordare a licenței pot fi transmise electronic, în format „*.pdf”. În acest caz, cererea de obținere a licenței, precum și toate documentele elaborate de către solicitant, se vor transmite cu semnatură electronică calificată.

În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea tuturor documentelor de la solicitantul unei licențe, OLFR efectuează o vizită de evaluare la sediul acestuia.

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Link-uri utile:
a) http://www.afer.ro/olfr/ghiduri/GHID%20LIT.pdf – GHID obținere licență
b) http://www.afer.ro/olfr/ghiduri/LISTA%20DOC%20LIT%20-%20HG%20361-1.pdf – LISTĂ DOCUMENTE
PROCEDURA
OLFR - Eliberarea licenței de transport feroviar
În conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european și ale HG nr. 361/2018 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea licențelor în domeniul transportului feroviar, pentru a efectua servicii de transport feroviar de mărfuri şi/sau de călători în interes public şi/sau în interes propriu, precum și servicii de transport feroviar care constau numai în tracţiunea trenurilor, operatorii economici din România trebuie să solicite Organismului de Licențe Feroviare Român - OLFR eliberarea unei licenţe de transport feroviar . Pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar de călători sau de marfă, operatorul economic trebuie să facă dovada că, în actul constitutiv, principala activitate se încadrează în una din clasele:
- transporturi interurbane de călători pe calea ferată, conform CAEN rev. 2 - cod 4910;
- transporturi de marfă pe calea ferată, conform CAEN rev. 2 - cod 4920.

În cazul în care se solicită licenţă pentru servicii de transport feroviar de călători și marfă, în actul constitutiv se vor regăsi ambele tipuri de activităţi, respectiv cod 4910 şi cod 4920, urmând ca activitatea ce se preconizează a avea ponderea cea mai mare să fie înscrisă ca activitate principală.

Pentru a putea presta şi operaţiuni de manevră feroviară, operatorul economic trebuie să aibă înscrise în obiectul de activitate şi activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre, conform CAEN rev. 2 - cod 5221.

Licenţa de transport feroviar se poate obţine de către operatorii economici care dovedesc, înainte de începerea activităţii, că îndeplinesc cumulativ cerinţele referitoare la:
a) onorabilitate;
b) capacitate financiară;
c) competenţă profesională;
d) acoperirea riscurilor de răspundere civilă.

Operatorul economic care solicită eliberarea unei licenţe de transport feroviar trebuie să respecte cerinţele prevăzute la cap. III din Legea nr. 202/2016 şi să furnizeze OLFR informaţiile şi documentele pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor de onorabilitate, capacitate financiară, competență profesională și acoperirea riscurilor de răspundere civilă.

Nivelul minim al acoperirii de răspundere civilă pe teritoriul României pentru transportul feroviar de călători este de 500.000 euro/perioadă şi eveniment, cu sublimitele: 190.000 euro/călător şi 100 euro/călător pentru bagaje, pentru asigurarea răspunderii faţă de călătorii asiguraţi combinată cu asigurarea faţă de terţi.

Nivelurile minime ale acoperirii de răspundere civilă pe teritoriul României pentru transportul feroviar de mărfuri, cu sau fără transport de mărfuri periculoase, sunt:
- 100.000 euro/perioadă şi eveniment pentru asigurarea răspunderii faţă de marfa transportată
- 500.000 euro/perioadă şi eveniment pentru asigurarea răspunderii faţă de terţi.

În cazul în care se transportă şi mărfuri periculoase, sublimitele pentru poluare trebuie să reprezinte 10% din limita de răspundere pe eveniment.

Pentru obţinerea licenţei de transport feroviar în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar, în interes public şi/sau în interes propriu, în care tracţiunea este asigurată în mod obligatoriu de societate, este necesară depunerea la OLFR a unei cereri, însoţită de documente din care să reiasă respectarea cerinţelor obligatorii.

Toate documentele aflate în componenţa dosarului de acordare a licenţei de transport feroviar trebuie să fie prezentate în limba română. În cazul în care unele documente sunt emise într-o limbă străină, acestea trebuie depuse la dosar în copie însoţită de traducerea efectuată de un traducător autorizat.

Documentele din componența dosarului de acordare a licenței pot fi transmise electronic, în format „*.pdf”. În acest caz, cererea de obținere a licenței, precum și toate documentele elaborate de către solicitant, se vor transmite cu semnatură electronică calificată.

În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea tuturor documentelor de la solicitantul de licență, OLFR efectuează o vizită de evaluare la sediul solicitantului.

Dacă solicitantul nu depune documentaţia completă în termen de 45 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de obţinere a licenţei, OLFR notifică acestuia decizia motivată de neacordare a licenţei.

PROCEDURA
OLFR - Eliberarea licenței pentru transport urban cu metroul
În conformitate cu prevederile Legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spațiul feroviar unic european și ale HG nr. 361/2018 privind aprobarea procedurilor pentru acordarea licențelor în domeniul transportului feroviar, pentru a efectua activitatea de transport urban de călători cu metroul, operatorii economici din România, cu capital de stat sau privat, trebuie să solicite Organismului de Licențe Feroviare Român - OLFR eliberarea unei licenţe pentru transport urban cu metroul.

Pentru a obţine licenţă pentru transport urban cu metroul, operatorul economic trebuie să facă dovada că în actul constitutiv activitatea principală este transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători, conform CAEN rev. 2 - cod 4931.

Licenţa pentru transport urban cu metroul se poate obţine de către operatorii economici care dovedesc, înainte de începerea activităţii, că îndeplinesc cumulativ cerinţele referitoare la:
  • onorabilitate;
  • capacitate financiară;
  • competenţă profesională;
  • acoperirea riscurilor de răspundere civilă.


Operatorul economic care solicită eliberarea unei licenţe pentru transport urban cu metroul trebuie să respecte cerinţele prevăzute în Anexa 3 la HG nr. 361/2018 şi să furnizeze OLFR informaţiile şi documentele pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor de onorabilitate, capacitate financiară, competență profesională și acoperirea riscurilor de răspundere civilă.


Nivelul minim pentru acoperirea financiară privind răspunderea civilă faţă de călătorii transportaţi, combinată cu acoperirea financiară privind răspunderea civilă faţă de terţi, este de 250.000 euro/perioadă şi eveniment, cu sublimita de 50.000 euro/călător.


Pentru obţinerea licenţei pentru transport urban cu metroul este necesară depunerea la OLFR a unei cereri, însoţită de documente din care să reiasă respectarea cerinţelor obligatorii.


Toate documentele aflate în componenţa dosarului de acordare a licenţei trebuie să fie prezentate în limba română. În cazul în care unele documente sunt emise într-o limbă străină, acestea trebuie depuse la dosar în copie însoţită de traducerea efectuată de un traducător autorizat.


Documentele din componența dosarului de acordare a licenței pot fi transmise electronic, în format „*.pdf”. În acest caz, cererea de obținere a licenței, precum și toate documentele elaborate de către solicitant, se vor transmite cu semnatură electronică calificată.


În termen de 15 zile lucrătoare de la primirea tuturor documentelor de la solicitantul de licență, OLFR efectuează o vizită de evaluare la sediul solicitantului.


Dacă solicitantul nu depune documentaţia completă în termen de 45 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de obţinere a licenţei, OLFR notifică acestuia decizia motivată de neacordare a licenţei.

Assistance services

There are no Assistance services registered by this institution

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro