Directia de Asistenta Sociala Dorohoi
Available procedures
Procedura reglementează ansamblul operațiunilor ce conduc la depunerea documentatiei pentru a beneficia de indemnizația lunară acordată persoanei cu handicap grav.
Întocmirea dosarelor de indemnizație lunară pentru îngrijirea copilului cu vârstă între 3-7 ani (copil cu dizabilitate), indemnizația lunară pentru program de lucru redus, sprijin lunar pentru îngrijire copil 0-3 ani, sprijin lunar pentru îngrijire copil 3-7 ani, supliment de indemnizația copilului.
Indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 .
BENEFICIARI:
- Oricare dintre părinţii fireşti ai copilului;
- Persoana care a adoptat copilul;
- Persoana căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei;
- Persoana care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă;
- Asistentul maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptați;
- Persoana care a fost numită tutore al copilului.
Beneficiarii trebuie să fi realizat venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, sau să îndeplinească una sau mai multe din condiţiile enumerate mai jos, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului sau, după caz, pentru perioada de 12 luni în ultimii 2 ani anteriori datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela:
- se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului preuniversitar/universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă/de absolvire/ de diplomă, în vederea angajării/continuării studiilor/ trecerii în şomaj, potrivit legii.
- şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanent în străinătate;
- au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;
- au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
- au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
- au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a OUG nr.44/2006, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
- au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respective până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap; au beneficiat de pensii de invaliditate;
- au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
- au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state, o perioadă din cele 12 luni anterioară naşterii copilului;
- se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structural sau similare, potrivit legii;
Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, astfel cum este prevăzut de LEGE nr. 35 din 31 martie 2020 (denumit în continuare ajutor financiar), în limita fondurilor bugetare anuale aprobate cu această destinație, persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află în una dintre următoarele situații:
- a)este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;
- b)are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;
- c)este persoana desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform prevederilor art. 104 din LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Criterii de eligibilitate:
Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară.
La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele 6 luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar, în condițiile art. 8 alin. (1) din LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a beneficia de ajutorul financiar, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- a)să fie cetățean român cu domiciliul în municipiul Dorohoi, cetățean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul în România, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
- b)sunt angajate cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcție de demnitate publică sau asimilată.
Pot beneficia de ajutorul financiar și persoanele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
- a)sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă;
- b)nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă județene.
Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creșă/grădiniță acreditată ( publică/privată) sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată) de pe raza municipiului ori nu a retras copilul de la creșă/grădiniță acreditată (publică/privată).
Ajutorul financiar se acordă pe bază de cerere (conform anexei) și documente doveditoare care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute prezenta metodologie privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.
Încadrarea în grad și tip de handicap se realizează în condițiile prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.
Stimulentul de inserţie se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare şi ale NORMELOR METODOLOGICE de aplicare a prevederilor O.U.G. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare.
- Primirea și înregistrarea cererilor/documentelor direct de la solicitanți
- Culegerea de informații/date privind situația psiho-socio-economică a copilului și a familiei biologice/extinse
- Analizarea și evaluarea informațiilor/datelor culese privind situația psiho-socio-economică a copilului și a familiei biologice/extinse
- Redactarea raportului de anchetă socială care conține toate informațiile relevante privind copilul pentru care se întocmește ancheta socială. Acest raport conține în mod obligatoriu propunerea specialistului în conformitate cu legislația în vigoare coroborată cu situația constatată.
- Transmiterea raportului de anchetă socială către solicitant.
Scopul prezentei proceduri vizează accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin lege și constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.
Stabileşte modul în care se asigură comunicarea către autorităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de director, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Procedura se realizează în special pentru o bună colaborare între cetăţeni şi instituţiile publice, pentru interesele instituţiei publice, ale cetăţenilor, ale salariaţilor instituţiei publice, etc.
Serviciul social \" Centrul de zi pentru persoane vârstnice\" funcţionează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale reglementat de Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, Legea 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Standard minim de calitate aplicabil: Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum si pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale.
Serviciul social \" Centrul de zi pentru persoane vârstnice \" este înfiinţat prin HCL nr. 25/2022.
Scopul serviciului social \" Centrul de zi pentru persoane vârstnice\" este de a furniza servicii sociale persoanelor vârstnice din Municipiul Dorohoi, ale căror nevoi pot fi soluționate prin activitățile derulate/serviciile oferite, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.
Centrul de zi pentru persoane vârstnice facilitează și încurajează legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice. Prin activitățile pe care le desfășoară permite menținerea sau ameliorarea capacităților fizice și intelectuale ale persoanelor vârstnice, stimulează participarea acestora la viață socială.
Acest centru vine în sprijinul persoanelor de vârsta a treia, prin creșterea confortului psihic, prin implicarea în activități ce au caracter recreativ și socio-cultural, precum şi prin dezvoltarea unei atitudini de întrajutorare între semeni.
Scopul serviciului social „Centrul de servicii integrate persoane vârstnice – Unitatea de îngrijire la domiciliu” este de a furniza servicii sociale persoanelor vârstnice din Municipiul Dorohoi, ale căror nevoi pot fi soluționate prin activitățile derulate/serviciile oferite, în vederea depășirii situațiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale și creșterii calității vieții.
Serviciul social Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități cod serviciu social 8891CZ-C-III, înfiinţat şi administrat de furnizorul Direcţia de Asistenţă Socială Dorohoi, acreditat conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 005852, detine Licenta de functionare seria LF nr. 0000061, sediul str. Stefan cel Mare nr.43.
Scopul serviciului social \"Centrul de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități\" este de a furniza servicii specializate copiilor și tinerilor cu dizabilități din comunitate, oferindu-le servicii sociale gratuite de tip primar şi specializat, prin asistenţă terapeutică pe timpul zilei.
În conformitate cu prevederile legislative în domeniul protecției copilului, respectiv Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Biroul Autoritatea Tutelară și Protecția Copilului desfășoară activități de identificare, monitorizare a familiilor şi copiilor aflați în dificultate, de prevenire a situațiilor de risc, de prevenire a abandonului și separării copilului de familia sa, de reintegrare a copilului în familie, precum şi alte acțiuni care vizează respectarea drepturilor copilului.
- Realizează activitățile de identificare, intervenție si monitorizare a copiilor care sunt lipsiți de îngrijirea părinților pe perioada în care aceștia se afla la munca în străinătate; evaluează situația juridică a copilului, în vederea identificării unei soluții cu caracter permanent pentru protecția copilului și eliberează rapoartele de evaluare pentru părinții care urmează să plece la muncă în străinătate în vederea delegării autorității părintești, conform H.G nr. 691/2015;
- Consiliază şi informează familiile aflate în situații de risc, cu copii în întreținere cu privire la drepturile şi obligațiile acestora, asupra drepturilor copiilor, monitorizează şi analizează situația copiilor, precum şi a modului de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea și sintetizarea datelor şi informațiilor relevante;
- Realizează parteneriate şi colaborează cu organizațiile neguvernamentale și cu reprezentanții societății civile în vederea dezvoltării şi susținerii măsurilor de protecție a copilului ;
- Efectuează anchete sociale cu privire la modul de creștere și educare a minorului în vederea exercitării autorității părintești, stabilirea locuinței pentru minor, stabilirea unui program de vizită pentru acesta, modificarea pensiei de întreținere, ordin de restricție;
- Efectuează anchete sociale pentru minorii pentru care s-a instituit o măsură de protecție în vederea reintegrării acestora în familia naturală;
- Întocmește planul de servicii prin care se realizează planificarea acordării serviciilor si prestațiilor în vederea prevenirii separării copilului de familia sa;
- Efectuează anchete sociale în vederea obținerii / reînnoirii atestatului de asistent maternal;
- Efectuează anchete sociale persoanelor care solicită învoirea minorilor din centrele de plasament.
Beneficiază de stimulentul educațional acordat sub formă de tichete sociale pentru grădiniță, copiii din familii defavorizate, cetățeni români, care au domiciliul sau reședința în România, în vederea creșterii accesului la educație al acestora.
1.Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.
2.Prin excepție, stimulentul educațional se acordă și copiilor aflați în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru
susținerea familiei.
Familiile și persoanele singure care au în întreținere copii în vârstă de până la 18 ani, dacă acestea realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 557,03 lei.
Se consideră familie și bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.
Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români, fără discriminare, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora.
Tinerii care repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.
Pentru familiile de cetățeni români care desfășoară sau nu desfăşoară activitate salariată într-un stat membru şi care au solicitat în scris dreptul la prestații familiale în acel stat membru, dar care nu se încadrează în prevederile legii statului respectiv membru UE pentru acordarea acestora, pot solicita dreptul la alocație de stat pentru copii în România, pe bază de cerere şi documente justificative, privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru reglementarea modalităților de plată a alocaţiei de stat pentru copii.
Ca şi document justificativ este necesar formularul european E411 sau orice alt document eliberat de instituţiile competente din statul membru respectiv, cu menţiunea că, familia a solicitat dar nu are dreptul la prestaţii familiale în acel stat membru.
Conform prevederilor art.72 din Regulamentul Consiliului nr.987 din 16 septembrie 2009, în interiorul Uniunii Europene, trebuie evitat cumulul de drepturi de prestaţii familiale, motiv pentru care au fost instituite reguli pentru stabilirea statului competent prioritar care să plătească dreptul.
Prin intermediul acestui program este acordat un sprijin financiar elevilor din învățământul liceal în vederea continuării/finalizării studiilor.
Procedura se referă la activitatea de de întocmire a anchetelor sociale în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Activitatea este relevantă ca importanţă, fiind procedurată distinct în cadrul instituţiei.
De activitatea procedurată depind toate celelalte activităţi din cadrul instituţiei, datorită rolului pe care această activitate îl are în cadrul derulării corecte şi la timp a tuturor proceselor.
- Scopul acestei proceduri este de a stabili modalitatea de întocmire a anchetelor sociale în cazul copiilor cu cerințe educaționale speciale
- Dă asigurări cu privire la existenţa documentaţiei adecvate derulării activităţii
- Asigură continuitatea activităţii, inclusiv în condiţii de fluctuaţie a personalului
- Sprijină auditul şi/sau alte organisme abilitate în acţiuni de auditare şi/sau control, iar pe manager, în luarea deciziei.
Procedura se referă la activitatea de acces la informaţiile de interes public. Activitatea este relevantă ca importanţă, fiind procedurată distinct în cadrul instituţiei.
De activitatea procedurată depind toate celelalte activităţi din cadrul instituţiei, datorită rolului pe care această activitate îl are în cadrul derulării corecte şi la timp a tuturor proceselor.
Ajutoarele de urgenţă se acordă familiilor sau persoanelor care se afla în situații de necesitate datorate calamitaților naturale, incendiilor, accidentelor, înhumarea persoanelor fără susținători legali, precum și a altor situații deosebite stabilite prin lege.
Ajutorul de urgenţă ( în funcție de situație) se acordă în bani pe baza Dispoziției primarului de acordare a ajutoarelor de urgenta care are la bază solicitarea scrisă a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum și ancheta socială efectuată de personalul Biroul de beneficii sociale din cadrul Direcției de Asistenţă Socială Dorohoi, prin care se certifica situațiile de necesitate sau, după caz, situațiile deosebite în care se afla familiile ori persoanele singure.
Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor de urgenţă se suportă din bugetele locale.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței si a suplimentului pentru energie se acorda pe baza cererii si a declarației pe propria răspundere a solicitantului privind componenta familiei si veniturile acesteia, însoțita de actele doveditoare.
Cererea se depune de către titularul ajutorului pentru încălzirea locuinței si a suplimentului pentru energie, care poate fi
- proprietarul locuinței
- persoana care a înstrăinat locuința pe baza unui contract cu clauza de întreținere;
- titularul contractului de închiriere;
- alt membru de familie major si legal împuternicit de proprietar/titular de contract de închiriere;
- reprezentant legal pentru persoane singure care nu au împlinit 18 ani.
În situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare pe parcursul sezonului rece, Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se face, prin dispoziție a primarului, după cum urmează:
- începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele pana la data de 20 a lunii respective;
- începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data prevazuta la lit. a
- La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile pe caremembrii familiei le-au realizat in luna anterioara celei în care se solicita dreptul la ajutor pentru încălzire, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații si ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suporta, obligații legale de întreținere si alte creanțe legale.
Ajutorul de înmormântare se acordă în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în cazul decesului unei persoane din familiile beneficiare de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social (primarul poate dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea).
Centrul de zi are ca misiune prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională etc. pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinţi sau reprezentanţii legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii.
Serviciile oferite de Centrul de zi ”Jurjac” sunt complementare demersurilor şi eforturilor propriei familii, aşa cum decurg din obligaţiile şi responsabilităţile părinteşti, precum şi serviciilor oferite de unităţile de învăţământ şi alţi furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului în contextul său socio-familial.
Procedura stabilește modul de eliberare a dovezii pentru părintele care pleacă la muncă în străinătate și care a notificat serviciul public de Asistență Socială
Prezenta procedură stabilește modul în care se acordă serviciile de informare și consiliere prin Compartimentul Juridic și Contencios.
Voluntariatul se desfășoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar și organizația-gazdă. Obligația de încheiere a contractului de voluntariat în formă scrisă revine organizației-gazdă. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Scopul serviciului social \"Cantina de ajutor social\" este de a furniza servicii sociale gratuite sau contra cost, conform Legii nr.208/1997 privind cantinele de ajutor social, pentru persoanele aflate în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite.
