Norme privind protecția mediului
Bunuri
Certificatul energetic este un document ce cuprinde informații referitoare la eficiența unei clădiri din punct de vedere energetic, mai exact face referire la cantitatea de energie consumată pentru a încălzi, ilumina și produce apă caldă menajeră într-un imobil.
Certificatul de performanță energetică prezintă doi indicatori importanți: clasa energetică, cuprinsă între A și G (clasa A fiind cel mai eficientă din punct de vedere energetic) și nota energetică (cuprinsă între 1 și 100, nota 100 fiind cea mai bună). Acestea sunt eliberate de către auditori energetici autorizați de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Etichetele energetice sunt obligatorii pentru toate aparatele electrocasnice comercializate în UE, pentru care există o cerință sau o reglementare referitoare la etichetare. Acestea arată unde sunt poziționate aparatele electrocasnice pe o scară de la A la G, în funcție de consumul de energie. Clasa A este cea mai eficientă, în timp ce clasa G este cea mai puțin eficientă, din punct de vedere energetic. Având în vedere că majoritatea aparatelor se încadrează în clasa A, au mai fost introduse trei clase: A+, A++ și A+++.
Eticheta ecologică europeană este un sistem voluntar, înfiinţat în 1992 pentru a încuraja întreprinderile să producă sau să cumpere produse şi servicii care sunt prietenoase cu mediul înconjurător. Produsele si serviciile care au primit eticheta ecologică poartă logo-ul cunoscut al florii europene care să permită consumatorilor - inclusiv achizitoriilor publici şi privaţi - identificarea uşoară a produselor ecologice.
Indiferent de grupa de produse/servicii, cerințele de mediu se referă la calitatea aerului, calitatea apei, protejarea solului, reducerea cantității de deșeuri generate, economisirea energiei, gestionarea resurselor naturale, prevenirea fenomenului de încălzire globală, protejarea stratului de ozon, securitatea mediului, zgomot și biodiversitate.
Politica națională în ceea ce privește reciclarea și gestionarea deșeurilor este în strânsă concordanță cu abordarea Uniunii Europene, care se bazează pe prevenirea generării deșeurilor, reciclare, reutilizare și îmbunătățirea eliminării finale a deșeurilor.
Prevenirea generării deșeurilor este un factor extrem de important în gestionarea deșeurilor, fiind strâns legată de îmbunătățirea metodelor de producție, cât și determinarea consumatorilor să își modifice cererea privind produsele și abordarea unui stil de viață sănătos, care să genereze cantități reduse de deșeuri.
Reciclarea și reutilizarea vizează un nivel ridicat de recuperare a materialelor componente, în acest sens fiind identificate câteva fluxuri de deșeuri pentru care reciclarea materială este prioritară: deșeuri de ambalaje, vehicule scoase din uz, deșeuri de baterii, deșeuri din echipamente electrice și electronice.
Eliminarea finală a deșeurilor, în cazul în care deșeurile nu pot fi recuperate, trebuie să se desfășoare în condiții sigure pentru mediu și sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.
În România, la nivel de comune, orașe și municipii se asigură spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu și centre înființate pentru populație și companii, unde se pot debarasa, fără plată, deșeuri de hărtie, carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri de baterii și acumulatori.
Instituțiile responsabile în reciclarea și gestionarea deșeurilor dezvoltă instrumente care să încurajeze cetățenii și întreprinderile să colecteze selectiv și să recicleze.
