Consiliul Judetean Arad
Proceduri disponibile
Condiții privind emiterea acordului prealabil:
(1) Beneficiarul lucrărilor sau obiectivelor care urmează a fi realizate ori amplasate în zonadrumului de interes judeţean are obligaţia de a obţine, în faza de proiectare, Acordul prealabil de la Consiliului Judeţean Arad.
(2) Acordul prealabil se emite de către Consiliul Judeţean Arad, prin Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri. În funcţie de condiţiile tehnice specifice, de la caz la caz, acordul prealabil poate suferi modificări asupra conţinutului acestuia, în raport cu complexitatea obiectivelor ce vor fi amplasate în zona drumurilor.
(3) Acordul prealabil, se emite pentru o anumită funcţie și/sau destinaţie a obiectivului, astfel cum se prezintă în memorial tehnic.
(4) Schimbarea funcţiei și/sau a destinaţiei obiectivului implică obţinerea acceptului administratorului drumului, respectiv al Consiliului Judeţean Arad, pentru noua situaţie.
(5) Solicitantul/Beneficiarul acordului prealabil de amplasare în zona drumului public de interes judeţean are obligaţia ca, la prima solicitare a administratorului/proprietarului drumului public şi necondiţionat, să execute, pe cheltuiala solicitantului/beneficiarului, devierea reţelelor (de apă telecomunicaţii, electrice, de canalizare, de gaze naturale etc.).
(6) Acordul prealabil este valabil numai pentru faza de proiectare, finanţare, pe toată durata valabilităţii Certificatului de urbanism. Acordul prealabil nu dă dreptul la începerea lucrărilor fără obţinerea Autorizaţiei de amplasare şi/sau de acces la drum în zona drumului public.
(7) Etapele care urmează a fi parcurse în scopul emiterii Acordului prealabil sunt următoarele:
- Solicitantul va depune documentaţia la Registratura Consiliului Judeţean Arad, în două (2) exemplare;
- În situația depunerii documentațiilor exclusiv în format electronic, documentațiile vor fi semnate cu semnătura electronică calificată sau avansată, definite potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr.910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și abrogare a Directivei 1999/93/CE, de către toți specialiști prevăzuți de lege, corespunzător dreptului de practică profesională dobândit de aceștia, documentul având aceeași valoare juridică cu certificatul de urbanism emis în format sciptic;
- Analizarea, de către Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri al Serviciului Administrare Drumuri și Poduri din cadrul Direcţiei Tehnice Investiţii, a documentaţiei tehnice depuse de către solicitant;
- Emiterea de către Consiliul Judeţean Arad, prin Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri, a Avizului/Acordului prealabil, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii/documentației specifice complete, (alineatul 20, litera b, din Legea nr. 193/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de onstrucții), respectiv maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii/documentației specifice complete, în cazul obținerii acordului prealabil pentru rețelele tehnico–edilitare (alineatul 20, litera b^2, din Legea nr. 193/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții), sau comunicarea Refuzului de emitere a Avizului/Acordului prealabil, după caz;
- Transmiterea către solicitant, în scris sau prin poșta electronică, în cazul în care acesta și-a declarat adresa de corespondență electronică, în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea documentației, dacă sunt necesare completări la documentația transmisă (art. 7 alineatul 20, litera b^3, din Legea nr. 193/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții);
- Acordul prealabil/Refuzul de emitere a Acordului prealabil va fi semnat de către Președintele Consiliului Județean Arad, Director Executiv Direcția Tehnică Investiții, Șef Serviciu Administrare Drumuri și Poduri şi de către cel care l-a întocmit din cadrul Compartimentului Elaborare Avize și Acorduri;
- Comunicarea Acordului prealabil/Refuzului de emitere a Acordului prealabil solicitantului, de către Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri;
- În situația obținerii avizelor și acordurilor prin intermediul comisiei pentru acord unic, corespondența dintre autoritățile publice competente cu autorizarea construcțiilor și emitenții de avize se va realiza prin intermediul portalului http://www.edirect.e-guvernare.ro/; (punctul nr. 38 alineatul (1^3), din Legea nr. 193/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarealucrărilor de construcții);
- În funcție de situația din teren, Consiliul Județean Arad, prin compartimentul de specialitate, poate solicita completarea documentației cu alte piese scrise sau desenate, de la caz la caz;
- Administratorul drumurilor județene poate solicita lămuriri suplimentare asupra obiectivului ce urmează a fi amplasat, în termen de 5 zile de la depunerea documentației, cu prelungirea corespunzătoare a termenului de emitere a acordului prealabil;
- Acordul prealabil, nu ţine loc de autorizaţie de amplasare și/sau acces la drumul judeţean.
În cazul în care documentația depusă este incompletă sau cu elemente de identificare insuficiente, acest lucru se notifică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, cu menționarea elementelor lipsă din documentație. Începând cu data notificării, termenul legal pentru emiterea Acordului prealabil, se decalează cu numărul de zile necesar solicitantului pentru a înregistra completările aduse documentaţiei iniţiale.
- face cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;
- stabilește cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;
- stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construire;
- indică nominal operatorii de reţele tehnico-edilitare care vor emite respectivele avize/acorduri; avizele se vor solicita doar de la posesorii de reţele supraterane şi subterane care afectează suprafaţa de teren şi/sau construcţiile pentru care se solicită certificate de urbanism, cu consultarea bazei de date urbane constituite în condiţiile legii;
- încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.
- în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;
- în vederea adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de \"Studiu de fezabilitate\", potrivit legii;
- pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, atunci când operaţiunile respective au ca obiect:
- comasarea, respectiv dezmembrarea terenurilor din/în cel puţin 3 parcele;
- împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii şi de infrastructură;
- constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil.
- Solicitantul va depune documentaţia la Registratura Consiliului Judeţean Arad, în două (2) exemplare, separat, unul original şi unul în copie;
- Analizarea, de către Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri ale Direcţiei Tehnice Investiţii, a documentaţiei tehnice depuse de către solicitant;
- Emiterea de către Consiliul Judeţean Arad, prin Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri, a Autorizaţiei de amplasare şi/sau acces în zona drumului public, în termen de 15 de zile calendaristice de la data depunerii documentaţiei de către solicitant sau comunicarea Refuzului de emitere a Autorizaţiei de amplasare şi/sau acces în zona drumului public, după caz;
- Autorizaţia de amplasare şi/sau acces în zona drumului public/Refuzul de emitere a Autorizaţiei de amplasare şi/sau acces în zona drumului public va fi semnat/ă de către va fi semnat de către Președintele Consiliului Județean Arad, Director Executiv Direcția Tehnică Investiții, Șef Serviciu Administrare Drumuri și Poduri şi de către cel care l-a întocmit din cadrul Compartimentului Elaborare Avize și Acorduri;
- Comunicarea Autorizaţiei de amplasare şi/sau acces în zona drumului public/Refuzului de emitere a Autorizaţiei de amplasare şi/sau acces în zona drumului public solicitantului, de către Compartimentul Elaborare Avize și Acorduri.
