roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Online

Solicitarea Certificatului Profesional Curent

favorite_border
Adaugă la favorite

Referitor la Certificatul Profesional Curent, dorim să facem următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile Legii farmaciei nr. 266/2008 în forma consolidată aşa cum a fost ea publicată M.O. nr. 448/30.06.2009 partea I, precum şi a Normelor de aplicare publicate în M.O. nr. 538/03.07.2009 partea I, farmaciştii care vor deţine funcţia de farmacist şef într-o unitate farmaceutică (în cazuri de înfiinţări de noi unităţi farmaceutice, precum şi a schimbărilor farmacistului sef - pentru cei care vor prelua funcţia de şef), se vor adresa colegiilor judeţene pentru obţinerea Certificatului Profesional Curent.

De asemenea, acest document le este necesar și farmaciștilor care doresc să își exercite profesia în afara granițelor tării.

Metodologia de întocmire şi eliberare a Certificatului Profesional Curent, a fost stabilită prin Decizia Consiliului Naţional al C.F.R. nr. 1/2007, decizie publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 324 din 15.05.2007.

Vă prezentăm mai jos, principalele prevederi ale Deciziei nr. 1/2007, astfel:

- Certificatul Profesional Curent va fi întocmit de către Colegiul Farmaciştilor din România şi eliberat de colegiul teritorial la care este înregistrat solicitantul;

- Valabilitatea Certificatul Profesional Curent este de 3 luni de la data emiterii;

- În termen de maxim trei zile de la primirea solicitării de eliberare a Certificatului Profesional Curent, colegiul teritorial va transmite Colegiului Farmaciştilor din România cererea tip pentru întocmirea şi eliberarea documentului;

- În termen de maximum 30 zile de la primirea cererii, C.F.R. va întocmi certificatul şi îl va transmite colegiului teritorial;

- Certificatul Profesional Curent se va emite de către Colegiul Farmaciştilor din România care îl va realiza şi îl va transmite colegiului teritorial;

- Colegiul teritorial, va întocmi un Registru de evidenţă – cu datele de identificare a Certificatelor Profesionale Curente eliberate farmaciştilor din judeţul respectiv – şi le va remite solicitanţilor sub semnătură de primire.

Taxa de eliberare a Certificatului Profesional Curent, in valoare de 100 lei, se va achita in contul Colegiului Farmacistilor Vaslui, RO93BRDE380SV08609183800 sau la sediul Colegiului pe baza de chitanta.

Pentru obţinerea Certificatului Profesional Curent, farmacistul va depune la Colegiul Farmacistilor Vaslui, un dosar care va cuprinde documentele anexate mai jos.

​Documentele necesare pentru solicitarea certificatului profesional curent le gasiti pe:
https://www.cfbucuresti.ro/farmacisti/formulare
Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
30
Working days
Case filling duration:
15
Working days
Notification deadline:
7
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes

Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac in caz de litigiu, fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.

Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Colegiul Farmacistilor Vaslui
Strada Hagi Chiriac, nr. 79
Telefon:
Fax: 0235/349.700
Email: colegfarmvaslui@yahoo.com
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro