Online
Procedura privind recunoaşterea automată, de către Universitatea de Medicina şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate
Prezenta procedură stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, de către UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate, prevăzute în anexa din OM 5922/15.12.2016.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Title
Value
Currency
Decizia de recunoaştere sau nerecunoaştere poate fi contestată în termen de 3 (trei) zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității. Contestațiile sunt soluționate în termen de 5 zile de la înregistrare de către Comisia de soluționare a contestațiilor numită prin decizia Rectorului. Ulterior decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
Share your opinion
Provide your opinion about the content of this page. You can leave a comment about what we can improve. You will not receive a response to your comment. Use the contact form to clarify any questions regarding the information and services available on this portal.
Help us improvei
Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.
