roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Online

Metodologie privind recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional obţinute în străinătate de către IOSUD-UNMB

favorite_border
Adaugă la favorite
Prezenta metodologie reglementează recunoaşterea de către Instituția Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat – Universitatea Națională de Muzică din București (IOSUD-UNMB), a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în domeniul Muzică, obţinute în străinătate de către cetăţenii români, cetăţenii din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi de către cetăţenii din state terţe.
IOSUD-UNMB recunoaște automat diploma de doctor și titlul de doctor în domeniul Muzică, obținute la:
a) instituţii acreditate de învăţământ superior dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
b) instituţii acreditate de învăţământ superior din afara ţărilor prevăzute la lit.a), aflate printre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior ale lumii, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei privind aprobarea listei universităţilor de prestigiu din alte state.
Recunoaşterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în domeniul Muzică de către IOSUD-UNMB se realizează în scopul înscrierii la programe de studii postuniversitare, obţinerii abilitării, ocupării unei funcţii didactice sau de cercetare în cadrul universității, participării la programe şi proiecte finanţate din fonduri europene şi internaţionale sau în alte scopuri care vizează activitatea didactică şi de cercetare din cadrul universității.
Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
30
Working days
Case filling duration:
10
Working days
Notification deadline:
7
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes
Decizia de recunoaştere sau de nerecunoaştere se emite de către UNMB.
Consiliul Școlii doctorale analizează dosarul din punct de vedere științific, raportându-se la standardele de calitate naţionale şi internaţionale în domeniu, și transmite către secretariatul Școlii doctorale în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acestuia, rezoluția sa cu privire la aprobarea sau respingerea solicitării de recunoaștere a diplomei de doctor și a titlului de doctor.
Decizia poate fi contestată în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura UNMB.
Contestaţiile sunt soluţionate în termen de 5 zile lucrătoare de către comisia de soluţionare a contestaţiilor formată din 3 membri numiţi prin decizia rectorului, la propunerea directorului CSUD (și care nu fac parte din Consiliul Școlii doctorale).
Răspunsul la contestaţie se comunică prin e-mail sau prin poştă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), la adresa indicată de solicitant, de către secretariatul Şcolii doctorale.
Additional information and links
More info:
Links:
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti
Str. Știrbei Voda nr.33
Telefon:
Fax: 0213158396; ; 0213146341
Email: secretarsef@unmb.ro; rectorat@unmb.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro