roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Online

Procedură privind recunoașterea în cadrul Universitatii Titu Maiorescu a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

favorite_border
Adaugă la favorite
PREAMBUL

1. Prezenta procedură descrie recunoașterea automată în cadrul Universității Titu Maiorescu din București (UTM) a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate, în vederea ocupării pe perioadă determinată a unor posturi didactice vacante, în calitate de cadru didactic asociat-invitat, precum și pentru participarea în comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante.

2. Recunoașterea funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate se realizează în conformitate cu prevederile art. 216 alin. (2) lit. f) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu completările și modificările ulterioare, ale Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor pentru profesiile reglementate din România, cu completările și modificările ulterioare, ale Metodologiei privind recunoașterea automată a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate, aprobată prin OMENCS nr. 5922/2016, ale Cartei UTM și ale prezentei Proceduri.

DISPOZIȚII GENERALE

Art. 1.
Prevederile prezentei proceduri se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe.
Art. 2.
UTM recunoaște funcțiile didactice din învățământul universitar obținute în:
a) instituții de învățământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană;
b) universități de prestigiu din alte state, incluse în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin OMENCS nr. 5825/201 și actualizată periodic.
Art. 3.
Funcțiile didactice obținute la alte instituții de învățământ universitar acreditate decât cele menționate la art. 2 se recunosc numai în baza unor convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel inter-guvernamental sau inter-universitar.
Solicitanții care nu se încadrează în una din situațiile menționate mai sus, se vor adresa direct Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (CNRED).
Art. 4.
Recunoașterea funcțiilor didactice conform prezentei proceduri nu presupune îndeplinirea condițiilor/standardelor pentru ocuparea prin concurs pe perioadă nedeterminată a posturilor didactice din cadrul UTM, prevăzute în Metodologia proprie cu privire la ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante.
Art. 5.
UTM stabilește o taxă pentru evaluarea dosarului pentru recunoaștere a funcției didactice din învățământul universitar din străinătate, prin Regulamentul privind Nomenclatorul de Taxe, aprobat anual de Senat și Consiliul de Administrație.
Art. 6.
Dosarul pentru recunoașterea funcției didactice din învățământul universitar din străinătate se depune direct de către solicitant la Rectoratul UTM sau pe platforma Punctul de Contact Unic Electronic prin link-ul https://edirect.e-guvernare.ro, cu număr de înregistrare.
Art. 7.
Pentru evaluarea solicitărilor de recunoaștere a funcțiilor didactice din învățământul universitar din străinătate, Rectorul numește prin decizie o Comisie de evaluare, formată din 5 membri: prorectorul responsabil cu activitatea de învățământ, în calitate de președinte, secretarul general al UTM, șeful Oficiului Juridic și două cadre didactice titulare în UTM, conferențiari universitari sau profesori universitari în specialitatea solicitantului sau într-o specialitate înrudită.
Art. 8.
UTM poate consulta, dacă este cazul, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în ceea ce privește procesul de recunoaștere a funcțiilor didactice din învățământul universitar din străinătate.
Art. 9.
(1) Recunoașterea de către UTM a funcțiilor didactice din învățământul universitar din străinătate este valabilă și produce efecte juridice doar la nivelul UTM.
(2) Recunoașterea de către CNRED a funcțiilor didactice din învățământul universitar din străinătate este valabilă și produce efecte juridice pe întreg teritoriul României.

DESCRIEREA PROCEDURII DE RECUNOAȘTERE A FUNCȚIILOR DIDACTICE OBȚINUTE ÎN STRĂINĂTATE

Art. 10.
(1) În termen de două zile lucrătoare de la data înregistrării Rectoratul înaintează dosarul solicitantului către Comisia de evaluare menționată la art. 7.
(2) Comisia evaluează solicitarea după următoarele criterii:
a) încadrarea solicitării într-una din categoriile menționate la art. 2;
b) identificarea instituției de învățământ universitar acreditate care a eliberat dovada funcției didactice a solicitantului. Dacă instituția în cauză nu aparține în mod neechivoc uneia dintre instituțiile menționate la art. 2, procedura de recunoaștere se încheie, solicitantul fiind îndrumat prin notificare scrisă către CNRED;
c) examinarea aparenței de legalitate a diplomei de licență și a diplomei de doctor ale solicitantului. Dacă există suspiciuni din partea membrilor Comisiei de evaluare privind autenticitatea diplomelor, procedura de recunoaștere se încheie, solicitantul fiind îndrumat prin notificare scrisă către CNRED;
Art. 11.
(1) Termenul de soluționare a solicitării de către Comisie este de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dacă pe parcursul evaluării dosarului apar probleme a căror rezolvare necesită consultarea CNRED, emiterea hotărârârii Comisiei de evaluare se amână până la clarificarea problemelor apărute.

DISPOZIȚII FINALE

Art. 15.
După înregistrarea dosarului de concurs, acesta rămâne în arhiva UTM. Indiferent de rezultatul evaluării, solicitantul nu poate cere restituirea unor piese din dosar. Taxa pentru evaluarea dosarului nu se restituie în nicio situație.
Art. 16.
Conducerea UTM, Secretariatul General, facultățile UTM și departamentele acestora, precum și Serviciul Resurse Umane-Salarizare vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei Proceduri.

Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
10
Working days
Case filling duration:
3
Working days
Notification deadline:
2
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes
Art. 17.
(1) În cazul unei hotărâri de nerecunoaștere a funcției didactice obținută la o instituție de învățământ universitar din străinătate, solicitantul poate formula contestație în termen de trei zile lucrătoare de la data comunicării rezultatului evaluării.
(2) Contestația, adresată Rectorului, se formulează în scris, se înregistrează la Registratura UTM și se soluționează de către o Comisie de soluționare a contestațiilor, numită prin decizia Rectorului.
(3) Contestațiile pot fi depuse exclusiv pentru nerespectarea procedurilor legale privind desfășurarea procesului de evaluare, numai de către contestatar și numai cu privire la solicitarea pentru care a depus dosarul. Decizia definitivă a universităţii poate fi atacată la instanţele de judecată.
Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Titu Maiorescu din Bucuresti
Str. Dâmbovnivului nr. 22
Telefon:
Fax: 0213112297
Email: rectorat@univ.utm.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro