roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Offline

Programul Școala după școală

favorite_border
Adaugă la favorite

Programul „Școala după școală” (ȘDȘ) este un program complementar programului școlar obligatoriu, care oferă oportunități de învățare formală și nonformală, pentru consolidarea competențelor, învățare remedială și accelerare a învățării prin activități educative, recreative și de timp liber și se adresează atât elevilor din învățământul primar, cât și elevilor din învățământul secundar.

Programul SDS se poate desfăşura înainte sau după programul şcolar obligatoriu ( în funcţie de orarul fiecărui nivel de studiu), la școlii, în situația în care deține resursele materiale și umane necesare organizării acestui program.

În învăţământul primar, programul SDS cuprinde activităţi cu sprijin specializat (supraveghere şi îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăţi cognitive, emoţionale, tulburări de limbaj prin activităţi remediale, consiliere, logopedice, activităţi de încurajare a lecturii independente etc.), ateliere / activităţi tematice şi alte activităţi de tip recreativ.

Fiecare şcoală, în funcţie de grupul ţintă, constituie module de pachete de activităţi, prin combinarea activităţilor menţionate mai sus.

În învăţământul secundar, programul SDS cuprinde pachetul de activităţi pentru accelerarea învăţării şi performanţă (pregătirea pentru participarea la competiţii şi olimpiade şcolare, concursuri sportive, artistice, pe discipline, participarea/ organizarea de festivaluri, expoziţii, realizarea de publicaţii şcolare, participarea la activităţi de cooperare europeană), pachetul de activităţi de sprijin (asigurarea de asistenţă psihopedagogică pentru recuperarea decalajelor în învăţare, activităţi de suport pentru efectuarea temelor, activităţi remediale, consiliere psihologică) și pachetul de pregătire pentru viaţă (organizarea de activităţi de dezvoltare personală, activităţi care vizează dezvoltarea atitudinii active şi implicarea elevului, stil de viaţă sănătos, educaţie pentru carieră etc.

Programul se poate organiza modular, pe unităţi de timp stabilite la nivelul unităţii de învăţământ în funcţie de grupul ţintă şi nevoile identificate, prin combinarea pachetelor de activităţi orientate spre dezvoltarea competenţelor transferabile.

Programul se derulează pe grupe de elevi (maximum 12 elevi), constituite după opţiunile şi nevoile identificate. Activităţile sunt proiectate, organizate şi susţinute de cadrele didactice din învăţământul primar şi secundar, consilieri, profesori de sprijin, bibliotecari, logopezi, laboranţi, pedagogi, antrenori, mediatori şcolari, voluntari din şcoală, din instituţii şi organizaţii partenere abilitate.

Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
20
Working days
Case filling duration:
5
Working days
Notification deadline:
5
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes

​În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.

Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Inspectoratul Scolar Judetean Satu Mare
Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 6
Telefon:
Fax: 0261713441
Email: isjsm@satmar.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro