roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Offline

Procedura privind eliberare duplicat certificat de clasificare/ fisa anexă pentru structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare/alimentație publică

favorite_border
Adaugă la favorite
În cazul pierderii sau deteriorării/distrugerii certificatului de clasificare, operatorul economic, titular al certificatului de clasificare/fișei anexe solicită eliberarea unui duplicat al certificatului de clasificare/fișei anexe.

În termen de maxim 30 de zile de la data înregistrarii documentației complete, se eliberează un nou certificat de clasificare și/sau o nouă fișă anexă, conform solicitării operatorului economic.

În cazul unei documentații incomplete instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului informează solicitantul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, printr-o notificare, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum și cu privire la consecințele asupra termenului de analizare a documentației prevăzut anterior. Dacă în termen de 6 luni (180 zile) de la data emiterii notificării, documentația nu este completată, aceasta se clasează.

Registrele publice ale structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică clasificate pot fi consultate aici

Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
30
Working days
Case filling duration:
180
Working days
Notification deadline:
0
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes

​Căile de atac în caz de litigiu, între instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului și operatorul economic solicitant, sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia Generala Turism din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului si Turismului
Calea Victoriei, nr. 152
Telefon:
Fax: -
Email: autorizare@mturism.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro