Online
Identificarea și monitorizarea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate
Prezenta procedură vizează monitorizarea modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi a celor care au revenit în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.
Astfel, Direcția de Asistență Socială Sibiu prin Biroul Protecția Copilului solicită anual, în ultimul trimestru al anului, unităţilor şcolare care funcţionează pe raza mun. Sibiu date şi informaţii cu privire la copiii aflaţi în următoarele situaţii:
a) copii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate;
b) copii cu părintele unic susţinător plecat în străinătate;
c) copii cu un singur părinte plecat în străinătate;
d) copii reveniţi în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an.
Unitatea şcolară are obligaţia de a transmite lista nominală a copiilor aflaţi în situaţiile prevăzute anterior în cel mult 15 zile calendaristice de la solicitare. Lista va cuprinde numele şi prenumele copilului, numele şi prenumele părinţilor sau, după caz, ale părintelui şi adresa de domiciliu a acestuia.
După primirea datelor, reprezentanții Direcției de Asistență Socială Sibiu au obligaţia de a se deplasa la adresa la care sunt îngrijiţi copiii aflaţi în situaţiile prevăzute anterior. Persoana care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil cu părinte/părinţi plecat/plecaţi la muncă în străinătate are obligaţia de a pune la dispoziţia Direcției de Asistență Socială toate datele şi informaţiile pe care le deţine cu privire la adresa la care pot fi contactaţi părinţii în străinătate şi de a face dovada că menţine legătura cu aceştia.
Totodată părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, și care locuiesc pe raza mun. Sibiu are obligaţia de a notifica această intenţie Direcției de Asistență Socială Sibiu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.
Notificarea va conţine, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, după caz.
De asemenea părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care a locuit copilul, care este plecat la muncă în străinătate, are obligaţia de a transmite de îndată Direcției de Asistență Socială Sibiu din localitatea de unde se află copilul, notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei sale.
În vederea sprijinirii familiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, Direcția de Asistență Socială Sibiu prin Biroul Protecția Copilului îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) urmăreşte menţinerea relaţiilor personale ale copiilor cu părinţii care sunt plecaţi la muncă în străinătate;
b) organizează programe de educaţie parentală destinate părintelui care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului după plecarea celuilalt părinte la muncă în străinătate, respectiv persoanelor desemnate a se ocupa de creşterea şi îngrijirea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi a celor care au revenit în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi mai mare de un an;
c) organizează întâlniri trimestriale sau ori de câte ori este necesar cu persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor, precum şi cu părintele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului după plecarea celui de al doilea părinte la muncă în străinătate;
d) facilitează şi sprijină menţinerea unui contact permanent între reprezentanţii unităţii de învăţământ pe care o frecventează copilul şi persoana în grija căruia acesta a fost lăsat de părinţi;
e) încurajează părintele sau, după caz, persoana în grija căreia a fost lăsat copilul şi cadrele didactice să stabilească acorduri de învăţare, adecvate nevoilor acestora care să cuprindă în mod explicit scopurile, aşteptările şi responsabilităţile ce revin şcolii şi familiei;
f) sprijină părintele sau, după caz, persoana în grija căreia a fost lăsat copilul în utilizarea unor metode de consiliere care să faciliteze comunicarea în familie, rezolvarea problemelor etc.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Title
Value
Currency
În cazul unui litigiu intre beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.
Share your opinion
Provide your opinion about the content of this page. You can leave a comment about what we can improve. You will not receive a response to your comment. Use the contact form to clarify any questions regarding the information and services available on this portal.
Help us improvei
Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.
