Online
Alocație pentru susținerea familiei
Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă conform prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin HG 38/2011 cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul nr. 1474/2011 (Instrucţiuni de aplicare a unor prevederi din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).
Beneficiari:
Familiile sau persoanele singure care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani, locuiesc împreună cu aceştia şi realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 634 lei;
Familiile sau persoanele singure care nu au cetăţenie română, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
Sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii;
Sunt cetăţeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie;
Sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Title
Value
Currency
Legislatia nu contine prevederi speciale privind caile de atac, in caz de litigiu fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.
Share your opinion
Provide your opinion about the content of this page. You can leave a comment about what we can improve. You will not receive a response to your comment. Use the contact form to clarify any questions regarding the information and services available on this portal.
Help us improvei
Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.
