roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Offline

Procedura de acordare a disponibilităţii denumirii în vederea constituirii de asociații/fundații/federații sau modificării denumirii acestora

favorite_border
Adaugă la favorite

1. Primirea şi înregistrarea în programul de evidență generală a cererilor privind rezervarea denumirii asociațiilor, fundațiilor ori federațiilor, transmise prin poștă ori depuse la sediul MJ.

2. Verificarea disponibilității, întocmirea dovezilor și a răspunsurilor negative/explicative.

3. Expedierea dovezilor și răspunsurilor prin poștă, sau predarea acestora direct solicitanților ori mandatarilor acestora, la sediul MJ.

4. Primirea persoanelor care solicită informaţii cu privire la procedura de rezervare a denumirii și la solicitările depuse, în cadrul programelor de lucru cu publicul stabilite.


Acord prealabil SGG pentru folosirea în cuprinsul denumirii a cuvintelor „naţional”, „român” şi a derivatelor acestora.


Termenul de soluţionare a cererilor de rezervare a denumirii este de 3 zile de la data primirii cererii, calculat conform Codului de procedură civilă. Cererea trebuie însoțită de dovada plății tarifului și, după caz, de acordul prealabil al SGG.


Tarif rezervare denumire în valoare de 36 lei, respectiv tarif pentru prelungirea rezervării denumirii în valoare de 18 RON. Conform Ordinului ministrului justiției nr. 3258/C/2020, tarifele se achită în contul de disponibilităţi al Ministerului Justiţiei nr. RO62TREZ7005032XXX013994, deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, prin orice mijloc de plată (ordin de plată, mandat poştal, transfer bancar etc). În situaţia achitării prin transfer bancar, codul fiscal al beneficiarului (Ministerul Justiţiei) este 4265841. Dovada plății se atașează cererii de rezervare a denumirii. Durata de valabilitate - 6 luni pentru disponibilitate denumire, respectiv 3 luni pentru prelungirea rezervării denumirii.



Formular cerere acordarea disponibilității denumirii: http://www.just.ro/transparenta-decizionala/formulare/

Indexul persoanelor juridice fără scop patrimonial: http://www.just.ro/registrul-national-ong/

Instituţia responsabilă: Ministerul Justiţiei, BUCURESTI

Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
3
Working days
Case filling duration:
5
Working days
Notification deadline:
5
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes

Procedura de contestare: Art. 8 alin. 2^1 din O.G.nr. 26/2000: „În cadrul procedurii de verificare a legalităţii cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 7 alin. 2, judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. 3 şi poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, chiar dacă există un refuz motivat al Ministerului Justiţiei de a elibera dovada disponibilităţii denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat.” Art. 45 alin. 4 din OMJ. nr.954/2000: „Refuzul motivat al Ministerului Justiţiei poate fi înlăturat de instanţa de judecată în condiţiile art. 8 alin. 21 din ordonanţă.”

Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Ministerul Justitiei
Str. Apollodor, nr.17
Telefon:
Fax:
Email: relatiipublice@just.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro