roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Offline

Procedura privind emiterea brevetului de turism

favorite_border
Adaugă la favorite
În vederea obținerii brevetului de turism, persoana fizică depune la sediul instituției publice centrale responsabile în domeniul turismului documentația necesară prevăzută în Capitolul IX Dispoziții generale privind condițiile și criteriile pentru eliberarea brevetului de turism din Ordinul 65/2013 cu modificările și completările ulterioare.

Cererea solicitantului este analizată și soluționată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acesteia însoțită de documentația completă. În cazul unei documentații incomplete, instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului informează solicitantul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, printr-o notificare, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum și cu privire la consecințele asupra termenului de analizare a documentației prevăzută. Dacă în termen de 6 luni de la data emiterii notificării, documentația prevăzută nu este completă, aceasta se clasează.

Registrul public al persoanelor care dețin brevet de turism poate fi consultat aici

Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
30
Working days
Case filling duration:
180
Working days
Notification deadline:
5
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes

Căile de atac în caz de litigiu, între instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului și solicitant, sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Directia Generala Turism din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului si Turismului
Calea Victoriei, nr. 152
Telefon:
Fax: -
Email: autorizare@mturism.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro