Procedure
Online
Recunoașterea automată a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
favorite_border
Adaugă la favorite
Prin această procedură se recunosc automat, numai în cadrul Institutului de Administrare a Afacerilor din municipiul București, funcțiile didactice din învățământul universitar obținute în instituții acreditate din străinătate de către cetățenii români, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și din Confederația Elvețiană și din state terțe, la:
a. instituții acreditate de învățământ universitar din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic Europeanși din Confederația Elvețiană;
b. universități de prestigiu din alte state prevăzute în Lista universităților de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educației naționale nr. 5462/2018 și actualizată periodic;
c. alte instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate decât cele menționate, numai în baza unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
Doar în cazul exercitării temporare se aplică direct dispozițiile din Legea nr. 200/2004 și art. 296 din LEN nr. 1/2011. Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituției ori de personalul didactic asociat.
Ocuparea unei funcții didactice în sistemul de învățământ universitar românesc se realizează conform normelor legale în vigoare.
Entitled persons
Required documents
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents
Denumire
Tip document
Descarcă
-
Nu sunt specificate documente finale
Fees
Title
Value
Currency
No Results Found
Deadlines
Resolution time:
30
Working days
Case filling duration:
15
Working days
Notification deadline:
5
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes
Contestația se depune la Institut, în termen de 15 zile calendaristice de la primirea deciziei de nerecunoaștere, ulterior, decizia Institutului poate fi atacată la instanțele de judecată.
Additional information and links
More info:
Links:
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated:
27 November 2025
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Institutul de Administrare a Afacerilor din municipiul București
Calea Griviței, Nr. 6-10
Telefon:
Fax:
+4021 3125934
Email:
emba@asebuss.ro
Table of contents
Share your opinion
Provide your opinion about the content of this page. You can leave a comment about what we can improve. You will not receive a response to your comment. Use the contact form to clarify any questions regarding the information and services available on this portal.
Help us improvei
Can we assist?
Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.
