Online
Procedura instituțională pentru recunoașterea în UPT a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
Prezenta procedură se aplică în Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) pentru recunoașterea funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.
În conformitate cu prevederile legale și ale prezentei proceduri, UPT recunoaște funcțiile didactice a cetăţenilor români, cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi cetăţenilor din state terţe, după cum urmează:
- Funcțiile didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic, se recunosc automat de către UPT.
- Funcţiile didactice obţinute la alte instituţii de învăţământ universitar acreditate decât cele menţionate la lit. a) se recunosc numai în baza unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiată la nivel interguvernamental sau interuniversitar.
UPT consultă, dacă este cazul, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (denumit în continuare CNRED) şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
Ocuparea unui post didactic în Universitatea Politehnica Timișoara se realizează conform normelor legale în vigoare.
Art. 2.
Recunoaşterea funcțiilor didactice de către UPT, conform prezentei proceduri, este valabilă şi produce efecte juridice la nivelul UPT. În situația în care recunoaşterea funcției didactice s-a efectuat de către CNRED, aceasta este valabilă şi produce efecte juridice pe întreg teritoriul României.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Title
Value
Currency
Solicitantul poate contesta decizia emisă în condițiile art.5, în termen de 10 zile de la comunicare. Contestația se formulează în scris și se depune la Registratura UPT, personal sau prin poștă. În cazul transmiterii contestației prin poștă, data contestației o reprezintă data semnării de către persoana din UPT a confirmării de primire, iar în cazul depunerii la registratura UPT, data înregistrării contestației. Soluționarea contestației se face de comisia de contestații în termen de maxim 30 de zile de la înregistrare. Decizia comisiei se comunică solicitantului și este definitivă în procedura administrativă.
Share your opinion
Provide your opinion about the content of this page. You can leave a comment about what we can improve. You will not receive a response to your comment. Use the contact form to clarify any questions regarding the information and services available on this portal.
Help us improvei
Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.
