roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedure
Online

Metodologia privind recunoașterea automată, de către Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate.

favorite_border
Adaugă la favorite

Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, în cadrul Academiei Forțelor Aeriene \"Henri Coandă\" , a funcțiilor didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.

Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.

Entitled persons
Required documents

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente necesare
Issued documents

Denumire

Tip document

Descarcă


-
Nu sunt specificate documente finale
Fees

Title

Value

Currency


No Results Found
Deadlines
Resolution time:
30
Working days
Case filling duration:
5
Working days
Notification deadline:
5
Working days
Legislation
Nu sunt specificate acte normative
Appeal routes

Contestația se depune la Academia Forțelor Aeriene \"Henri Coandă\". Ulterior decizia definitivă a Academiei poate fi atacată la instanțele de judecată.

Additional information and links
More info:
Links:
Nu sunt specificate link-uri utile
Assistance and problem-solving services
No connected services
Last updated: 
27 November 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Academia Fortelor Aeriene Henri Coanda
Str. Mihai Viteazul nr. 160
Telefon:
Fax: +40 268 422 004
Email: secretariat@afahc.ro
Table of contents
Can we assist?

Can't find what you're looking for? Use the support form or contact us.

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro