Directia Nationala de Probatiune
Available procedures
Procedura este destinată oricărui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene care dorește să exercite în România profesia de consilier de probațiune.
Procedura de testare a aptitudinilor și a cunoștințelor de limba română, în vederea recunoașterii calificării profesionale a solicitantului se realizează în condițiile Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare.
Calificarea profesională de consilier de probațiune se atestă pe baza unui titlu de calificare sau, după caz, a experienței profesionale.
Recunoașterea calificării profesionale pe baza experienței profesionale conferă solicitantului dreptul de a exercita profesia de consilier de probațiune în România în aceleași condiții ca cetățenii români, putând fi încadrat pe un post vacant cu gradul corespunzător vechimii recunoscute.
Experiența profesională reprezintă exercitarea efectivă și legală, cu normă întreagă sau echivalent parțială, a profesiei de consilier de probațiune într-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană.
Recunoașterea calificării profesionale pe baza unui titlu de calificare permite solicitantului să aibă acces la profesia de consilier de probațiune în România în aceleași condiții ca cetățenii români, respectiv să participe la concursul prevăzut la art. 19-21 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
Prin titlu de calificare se înțelege orice diplomă sau alt titlu oficial de calificare eliberat de către o autoritate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, în condițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 200/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Etape de concurs:
1. Publicarea anunțului de concurs și înscrierea candidaților
2. Selecția dosarelor și afișarea rezultatelor
3. Depunerea contestațiilor la selecția dosarelor
4. Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor în urma selecției dosarelor
5. Proba scrisă/ afișare barem
6. Contestație la barem
7. Soluționarea contestațiilor la barem
8. Corectarea lucrărilor și publicarea rezultatelor la proba scrisă
9. Depunerea contestațiilor la proba scrisă
10. Soluționarea contestațiilor și publicarea rezultatelor
11. Proba interviului/ afișare barem
12. Publicarea rezultatelor la etapa interviului
13. Depunerea contestațiilor cu privire la rezultatele obținute la interviu
14. Soluționarea contestațiilor la interviu și afișarea rezultatelor
15. Testarea medicală și psihologică
16. Afișarea rezultatelor la testare medicală și psihologică și afișarea rezultatelor finale ale concursului
17. Numirea în funcția de consilier de probațiune prin ordin al ministrului justiției
18. Repartizarea pe posturi
