Primaria Orasului Stefanesti -Arges
Available procedures
Eliberarea Adeverinţelor care atestă înscrierile din registrul agricol.
Procedura menționează documentele necesare pentru eliberarea Adeverinței privind Rolul Agricol existent în evidențele Primărie oraș Ștefănești, județul Argeș.
Serviciul presupune eliberarea adeverinţelor care atestă înscrierile din registrul agricol necesare la întocmirea dosarelor de bursă, şomaj, ajutor social, evidenţa populaţiei şi la diverse instituţii (Electrica, Eon Gaz, telefonia mobilă etc.).
Adeverințele pot fi solicitate numai de către titularul dreptului de proprietate care este înscris în Registrul Agricol.
Pentru evidența populației Adeverințele pot fi solicitate și de către ceilalți membrii ai gospodăriei.
Timpul de rezolvare și eliberare a adeverinţelor diferă, în funcție de complexitate și de tipul adeverinței solicitate.
Prezenta procedură reglementează modalitatea de acces la informațiile de interes public conform Legii nr. 544/2001 și Normelor metodologice din 7 februarie 2002, de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Primăriei Orașului Ștefănești.
Responsabil de aplicarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public cu modificările și completările ulterioare, la nivelul Primăriei Orașului Ștefănești este Ion Ileana – Luminița, inspector în cadrul Compartimentului Registratură și Relații cu Publicul.
Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
Termenele pentru comunicarea unui răspuns solicitanţilor de informaţii de interes se calculează de la data înregistrării solicitării și nu intră în calculul termenelor ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
În ceea ce privește datele cu caracter personal colectate de către Primăria Orașului Ștefănești sunt prelucrate în acord cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind Protecția Datelor cu Caracter Personal, scopul prelucrării acestor date fiind cel stabilit de îndeplinirea atribuțiilor și obligațiilor legale instituite de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
Mai multe informații în legătură cu politica Primăriei Orașului Ștefănești în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și persoana responsabilă cu protecția datelor din cadrul instituției se regăsesc pe pagina de internet a instituției www.stefanesti-arges.ro , în secțiunea „GDPR”.
Prezenta procedură reglementează modalitatea de emitere a certificatului de urbanism de informare în cadrul Primăriei Orașului Ștefănești, Județul Argeș.
Operațiunile notariale se referă la vânzare-cumpărare, concesionare, drept de servitute, dezmembrare/alipire, parcelare/comasare, partaj, succesiune.
După înregistrarea cererii și verificarea documentelor veți primi un e-mail cu suma și detaliile de plată.
PRECIZĂRI
Art. 19, alin. (2) al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, aprobate prin Ordinul MDRL nr. 839/2009 stabilesc faptul ca certificatul de urbanism este un act de informare cu privire la regimul juridic, economic şi tehnic al imobilului, precum şi la cerinţele urbanistice specifice amplasamentului, determinate în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism avizate şi aprobate, document care se eliberează, la cerere, oricărui solicitant - persoană fizică sau persoană juridică - nefiind necesară prezentarea titlului asupra imobilului sau a altui act care să ateste dreptul de proprietate.
Se interzice emitentului să condiţioneze emiterea certificatului de urbanism de elaborarea prealabilă a unei documentaţii de urbanism pentru imobilul în cauză, precum şi a oricăror altor documentaţii tehnice de definire a scopului solicitării.
În aceste condiții, în scopul detalierii intervenției urbanistice propuse, pot fi atașate la documentația legală necesară obligatorie și alte documente elaborate de un proiectant, constând în planuri pe suport cadastral cu situația construcțiilor existente și a celor propuse și memoriu tehnic în care să fie descrise în detaliu propunerile din planuri, cu estimarea impactului lucrărilor propuse asupra vecinătăților; Aceste planuri sunt opționale și au scop exclusiv de informare privind intențiile investitorului, neputând fi vizate spre neschimbare.
Planurile ce urmează a fi vizate spre neschimbare vor fi extrasele de plan cadastral pe ortofotoplan sau alte planuri eliberate/vizate de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Constanța, cu evidențierea parcelelor cadastrale pentru care se solicită certificatul de urbanism.
În cazul imobilelor înscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, pot fi vizate spre neschimbare ca anexă a certificatului de urbanism planurile de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500, după caz, eliberate, la cerere, de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI), cu condiția ca acestea să conțină evidențierea parcelelor cadastrale pentru care se solicită certificatul de urbanism, fără a conține însă propuneri privind intervențiile constructive la nivel de parcelă. Aceste planuri vizate vor putea fi utilizate în cadrul documentațiilor necesare obținerii avizelor solicitate prin certificatul de urbanism.
Planșele ce conțin propuneri de intervenție, solicitate de instituțiile abilitate să emită avizele necesare, vor fi redactate pe suportul topografic vizat de OCPI pentru a fi utilizat la obținerea autorizației de construire, împreună cu planurile vizate spre neschimbare ca anexă la certificatul de urbanism, menționate la paragraful anterior.
Procedura menționează documentele necesare în vederea înregistrării în Registrul Agricol al orașului Ștefănești, județul Argeș, a datelor persoanelor fizice.
Registrul agricol constituie documentul oficial de evidență primară unitară în care se înscriu date privind:
-capul gospodăriei și membrii acesteia;
-societăți / asociații sau persoane juridice care au teren în proprietate sau folosință;
-terenurile aflate în proprietate sau folosință;
-pădurile;
-modul de utilizare al suprafețelor agricole;
-suprafețe necultivate, ogoare;
-suprafețe cultivate în sere sau solarii;
-grădini familiale;
-pomi răzleți, plantații pomicole și viticole;
-suprafețe irigate;
-animale (existente la începutul semestrului) și evoluția efectivului de animale în cursul anului;
-utilaje-instalații pentru agricultură și silvicultură;
-mijloace de transport cu tracțiune animală și mecanică existente la începutul anului;
-aplicarea îngrășămintelor, amendamentelor și pesticidelor;
-utilizarea îngrășămintelor;
-construcții existente la începutul anului și alte mențiuni.
Înscrierea datelor în Registrul agricol se face pe baza declarației date pe proprie răspundere de capul gospodăriei sau în lipsa acestuia de un alt membru major al gospodăriei, care dispune de capacitate deplină de exercițiu.
Înscrierea în Registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și a schimbării categoriei de folosință se poate face numai pe bază de documente anexate la declarația făcută sub semnătură, sub sancțiunea nulității.
În cazul în care nu există documente, înregistrarea în Registrul Agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și a schimbării categoriei de folosință se poate face pe baza declarației date sub semnătură, sub sancțiunea nulității.
Aceste declarații pot fi date potrivit opțiunii persoanei fizice obligate să declare în Registrul agricol:
1. în fața secretarului localității;
2. în fața notarului public;
3. la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
În cazul indiviziunii, oricare dintre coindivizari poate da declarația (Ordinul nr. 25/2020 al MADR).
Perioadele în care persoanele fizice și juridice au obligația să declare datele pentru înscrierea în Registrul agricol sunt următoarele:
-între 5 ianuarie și ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
-între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
-persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.
Persoanele fizice și juridice sunt obligate să declare, în termenele prevăzute de lege, date corecte și complete în vederea înscrierii acestora în Registrul agricol (art.14 din Ordonanța nr. 28 / 2008).
Prezenta procedură reglementează modalitatea de anulare, modificare, rectificare sau completare a actelor de stare civilă și a mențiunilor.
În conformitate cu art.58 din Legea 119/1996 republicată, privind actele de stare civilă, rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrative-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanei.
Prin persoana interesată întelegem persoana fizică la care se referă actul de stare civilă.
Cererea de rectificare a actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea, însoțită de actele doveditoare, se depune la Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor – Serviciul de Stare Civilă, care are în păstrare actul de stare civilă ori, după caz, la primăria localității de domiciliu.
Aceasta se soluționează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziției de către primarul localității, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii.
Referatul motivat, cuprinzând rezultatul verificărilor, va fi prezentat spre aprobare primarului localității, după ce în prealabil a fost avizat de șeful Serviciului de Stare Civilă din cadrul Directiei Publice Județene de Evidență a Persoanelor precum și de directorul aceleiași direcții.
Dispoziția poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.
Reprezintă actul administrativ emis de către Primaria Orașului Ștefănești, în temeiul prevederilor O.G. nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr.650/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, prin care se avizează tipul activității de alimentaţie publică/activităţi recreative şi distractive permanente, temporare sau sezoniere a comerciantului în unităţile cu specificul activităților respective și orarul de funcţionare, cu condiţia respectării reglementărilor în vigoare privind activitatea desfășurată, autorizarea construcţiilor, fiscalitatea, protecţiei mediului şi monumentelor istorice, respectării reglementărilor în vigoare privind liniştea şi ordinea publică.
În vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică, agentul economic va înainta către Primăria Orașului Ștefănești, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data începerii activităţii pe care urmează să o desfăşoare sau de data de expirare a perioadei autorizate anterior depunerii, cererea împreună cu documentele necesare conform prevederilor legale.
Procedura reglementează ansamblul operațiunilor ce conduc la depunerea documentației pentru acordarea stimulentului de inserție.
Stimulentul de insertie este reglementat de Ordonanta de Urgenta nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului. Acelasi act normativ spune ca persoanele care se intorc mai devreme la munca nu pot fi concediate pe perioada in care primesc stimulentul de insertie, iar nerespectarea acestei prevederi duce la sanctionarea angajatorului cu pana la 10.000 lei. Exceptie de la aceasta lege fac organizatiile in faliment sau cele care se afla in reorganizare judiciara.
O alta mentiune importanta a OUG nr. 111/2010, actualizata anul trecut, spune ca angajatul trebuie sa anunte angajatorul cu cel putin o luna inainte ca va reveni.
Potrivit Ordonantei nr. 111/2010, poate beneficia de stimulent de insertie oricare dintre parintii care se afla in concediu de crestere a copilului si doresc sa revina la locul de munca. De asemenea, daca beneficiarul stimulentului obtine venituri impozabile cu cel putin 60 zile inainte ca cel mic sa implineasca doi ani, respectiv trei ani in cazul copiilor cu handicap, acordarea stimulentului se prelungeste pana cand cel mic implineste trei ani, respectiv patru ani in cazul micutilor cu handicap.
Potrivit articolului 7 din OUG nr. 111/2010, valoarea unui stimulent de insertie este de 650 lei, care poate fi marit doar prin ordonanta de urgenta. Este bine de stiut, totusi, ca stimulentul de insertie nu se cumuleaza cu indemnizatia de crestere a copilului.
In plus, daca doresti sa beneficiezi de stimulent, trebuie sa ceri expres acest lucru prin intermediul unei cereri oficiale si depunerea sa la agentia pentru plati si inspectie sociala. Cu alte cuvinte, odata ce incepi sa beneficiezi de stimulentul de insertie, incetezi sa mai beneficiezi si de indemnizatia de crestere a copilului.
Un alt lucru important care trebuie avut in vedere este cazul in care ai mai multi copii. In aceasta situatie, poti beneficia de concediu de crestere a copilului, de indemnizatie lunara si de stimulent de insertie pentru fiecare in parte. Lucrurile stau la fel in cazul copiilor adoptati, al celor incredintati pentru adoptie si al celor aflati in plasament, cu exceptia cazurilor de asistenti maternali profesionisti, care pot beneficia de stimulent doar in cazul copiilor naturali.
Pentru a beneficia de stimulentul de insertie, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
Sa locuiesti cu copilul/copiii pentru care ceri stimulent si sa te ocupi de cresterea si ingrijirea acestuia/acestora;
Sa ai domiciliul stabil sau resedinta legala in Romania;
Sa fi realizat venituri impozabile pe o perioada de 12 luni in ultimii doi ani inainte de nastere/adoptie/tutela/luare in plasament. In caz contrar, poti beneficia de stimulent de insertie daca poti dovedi ca ai beneficiat de indemnizatie de somaj, concediu de sanatate, ajutor social sau pensie de invaliditate.
În cazul în care părinții nu sunt căsătoriți, iar stimulentul de inserție este solicitat de către tatăl copilului, dosarul trebuie să conțină și un referat de anchetă socială. Ancheta socială se efectuează de către autoritatea tutelară, la solicitarea titularului dosarului privind stimulentul de inserție, printr-o cerere scrisă (la care se anexează actele de identitate ale părinților copilului -copie xerox - și certificatul de naștere al copilului-copie xerox) și înregistrată la instituția noastră.
Dosarele complete se pot trimite și prin poștă, către Direcția de Asistență Socială, Autoritatea tutelară și asistență minori, pe adresa Primăriei Orașului Ștefănești, județul Argeș.
