Universitatea de Arta si Design din Cluj-Napoca
Available procedures
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, a calităţii de conducător de doctorat obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut calitatea de conducător de doctorat în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Listauniversităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, a funcțiilor didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate. Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea, în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinute în străinătate.Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut diploma de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într-un domeniu profesional, obţinut în străinătateîn instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
