Colegiul Farmacistilor Mures
Available procedures
Certificatul de membru se acordă farmaciştilor care, făcând cerere expresă în acest sens, îndeplinesc următoarele condiţii: deţin un titlu oficial de calificare în farmacie, nu se găsesc în vreunul din cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de lege, sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist, nu au întrerupt exercitarea profesiei pe o perioadă mai mare de 5 ani sau au obţinut diploma de licenţă în ultimii 5 ani, au achitat taxa de înscriere (taxa se achită în contul Colegiului Farmacistilor Mures: RO73BTRL02701205106420XX deschis la Banca Transilvania Tg. Mures) în valoare de 208 lei pentru persoanele care s-au înscris în termen de 1 AN de la absolvire și 235 de lei pentru restul persoanelor).
De asemenea, acest document le este necesar și farmaciștilor care doresc să iși exercite profesia în afara granițelor țarii.
Metodologia de întocmire și eliberare a Certificatului Profesional Curent, a fost stabilită prin Decizia Consiliului Național al C.F.R. nr. 1/2007, decizie publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 324 din 15.05.2007.
Vă prezentăm mai jos, principalele prevederi ale Deciziei nr. 1/2007, astfel:
- Certificatul Profesional Curent va fi întocmit de către Colegiul Farmaciștilor din România și eliberat de către colegiul teritorial la care este înregistrat solicitantul;
- Valabilitatea Certificatului Profesional Curent este de 3 (trei) luni de la data emiterii;
- În termen de maxim trei zile de la primirea solicitării de eliberare a Certificatului Profesional Curent, colegiul teritorial va transmite Colegiului Farmaciștilor din România cererea tip pentru pentru întocmirea și eliberarea documentului;
- În termen de maxim 30 zile de la primirea cererii, C.F.R. va întocmi certificatul și îl va transmite colegiului teritorial;
- Certificatul Profesional Curent se va emite de către Colegiul Farmaciștilor din România care îl va realiza și îl va transmite colegiului teritorial;
- Colegiul teritorial va întocmi un Registru de evidență-cu datele de identificare ale Certificatelor Profesionale Curente eliberate farmaciștilor din județul respectiv-și le va remite solicitanților sub semnătură de primire.
Pentru obtinerea certificatului profesional curent, farmacistul va depune cererea de mai jos si va achita taxa de 100 lei in contul Colegiului Farmacistilor Mures: RO73BTRL02701205106420XX deschis la Banca Transilvania Tg. Mureș.
Pentru a proceda la eliberarea unui duplicat al Certificatului de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania, solicitantul trebuie sa depuna la sediul Colegiului Farmacistilor Mures documentatia completa, conform prevederilor Deciziei nr. 4/2004 a Consiliului National al Colegiului Farmacistilor din Romania documentele prezentate mai jos.
