roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Institution

Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania

Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania
Str. Calea Griviței nr. 77
Telefon:
Fax: 0212240025
Email: calificari@oamr.ro

Available procedures

PROCEDURA
Recunoașterea automata a titlurilor de calificare de moașă eliberate de un alt Stat Membru UE, de un stat aparținând SEE sau de Confederația Elvețiană

Procedura se aplică moașelor a căror formare, sau după caz, experiență profesională, dobândită într-un alt Stat Membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană, îndeplinește criteriile de recunoaștere automată a calificării prevăzute în acest sens de Directiva nr.2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale. Recunoașterea automată a calificării de moașă are ca scop facilitarea accesului acestora la profesie și respectiv facilitarea exercitării dreptului de stabilire pe teritoriul României a profesioniștilor în cauză .

Această procedură nu se aplică în cazul titlurilor de calificare de moașă obținute într-un alt stat decât cele menționate (stat terț) și nici în cazul moașelor stabilite în unul din celelalte State Membre UE în vederea furnizării temporare sau ocazionale a serviciilor de îngrijiri de sănătate, specifice profesiei, în România .

Recunoașterea automată a titlurilor de calificare de moașă se face de către Ordinul Asistenților Medicali, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) desemnat de lege în calitate de autoritate competentă pentru această profesie.

Descriere procedură:

În termen de 30 de zile de la data înregistrării, OAMGMAMR notifică solicitantul, confirmând primirea dosarului şi, după caz, solicitând completarea cu documentele lipsă.În termen de 3 luni de zile de la notificare, solicitantul are obligația de a completa dosarul cu toate documentele solicitate. În cazul în care solicitantul nu respectă termenul de completare, la expirarea acestuia, OAMGMAMR clasează dosarul și informează solicitantul în scris, în acest sens.

În termen de 90 de zile de la data prezentării dosarului complet de către solicitant, documentele înaintate sunt analizate de Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE, un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană și, în baza propunerii temeinic justificată de aceasta, Președintele OAMGMAMR emite decizia de recunoaștere automată a calificării de moașă.

Decizia se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR de domiciliu a acestuia, în vederea obținerii certificatului de membru și a autorizării în profesie. Titularul căruia i-a fost recunoscută calificarea de moașă se poate înscrie ca membru al OAMGMAMR, numai după ce dovedește că deține cunoștinte lingvistice de limbă română necesare desfășurării activităților profesionale.

După obținerea calității de membru OAMGMAMR, titularul exercită profesia de moașă cu drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru moașele cetățeni români.

PROCEDURA
Recunoașterea cu măsuri compensatorii a titlurilor de calificare de moașă eliberate de un alt Stat Membru UE, de un stat aparținând SEE sau de Confederația Elvețiană

Procedura se aplică moașelor a căror formare, sau după caz, experiență profesională, dobândită într-un alt Stat Membru UE, într-un stat aparținând SEE sau Confederației Elvețiene, nu îndeplinește criteriile de recunoaștere automată a calificării prevăzute în acest sens de Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale. Recunoașterea cu măsuri compensatorii a calificării de moașă are ca scop facilitarea accesului acestora la profesie și respectiv facilitarea exercitării dreptului de stabilire pe teritoriul României a profesioniștilor în cauză. În acest sens, moașele aflate în această situație, susțin o probă de aptitudini în vederea recunoașterii calificării, în România.

Această procedură nu se aplică titlurilor de calificare de moașă care îndeplinesc cerințele de conformitate prevăzute de Directiva nr. 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale în cazul în care titularul solicită recunoașterea calificării în vederea stabilirii în România, sau furnizarea în regim temporar sau ocazional a serviciilor de îngrijiri de sănătate, specifice profesiei, în România și nici în cazul titlurilor de calificare de moașă obținute într-un stat din afara UE (stat terț).

Recunoașterea cu măsuri compensatorii a titlurilor de calificare de moașă se face de către Ordinul Asistenților Medicali, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) desemnat de lege în calitate de autoritate competentă pentru această profesie.

Descriere procedură:

În termen de 30 de zile de la data înregistrării, OAMGMAMR notifică solicitantul,confirmând primirea dosarului şi, după caz, solicitând completarea cu documentele lipsă .În termen de 3 luni de zile de la notificare, solicitantul are obligația de a completa dosarul cu toate documentele solicitate. În cazul în care solicitantul nu respectă termenul de completare , la expirarea acestuia, OAMGMAMR clasează dosarul și informează solicitantul în scris în acest sens.

În termen de 120 de zile de la depunerea dosarului complet, Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist,de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană (Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor profesionale) analizează formarea și experiența profesională a solicitantului și formulează propunerea temeinic justificată, cu privire modul de soluționare a cererii, respectiv :

· a) Recunoașterea calificării fără susținerea probei de aptitudini. În baza acestei propuneri, Președintele OAMGMAMR emite decizia de recunoaștere a calificării.

· b) Recunoașterea calificăriidupă susținerea probei de aptitudini. Această propunere precum și diferențele curriculare și bibliografia aferentă stabilite de Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor profesionale, se aprobă de către Președintele OAMGMAMR, și se comunică solicitantului în termenul de 120 de zile mentionat. Data de susținere a probei de aptitudini se stabilește de comun acord cu solicitantul într-un termen de maxim 6 luni de la data aprobării de către Președintele OAMGMAMR.


· Presedintele OAMGMAMR emite decizia de recunoaștere a calificării în baza documentelor care atestă promovarea probei de aptitudini de către solicitant.

· Decizia de recunoaștere a calificării se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR de domiciliu a acestuia, în vederea obținerii certificatului de membru și a autorizării în profesie.

· Deciziile OAMGMAMR privind recunoașterea calificării de asistent medical pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare la instanțele judecătorești competente.

· Titularul căruia i-a fost recunoascută calificarea de moașă se poate înscrie ca membru al OAMGMAMR, numai după ce dovedește că deține cunoștinte lingvistice de limbă română necesare desfășurării activităților profesionale.

· După obținerea calității de membru OAMGMAMR, titularul exercită profesia de moașă cu drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru moașele cetățeni români.

PROCEDURA
Înregistrarea temporară automată la OAMGMAMR a moașelor formate într-un alt Stat Membru UE, un stat SEE sau în Confederația Elvețiană care nu întrunesc criteriile de recunoaștere automată a calificării prevăzute de Directiva nr. 2005/36/CE

Procedura se aplică exclusiv în cazul în care moașele cu formare profesională care nu întrunește criteriile de recunoaștere automată a calificării prevăzute de Directiva nr. 2005/36/CE însușită într-un alt Stat Membru UE, un stat SEE sau în Confederația Elvețiană se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita temporar sau ocazional activităţile de moaşă.

Particularități:

Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor profesionale de moașă este stabilit, de la caz la caz, de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora.

Pe durata furnizării serviciilor, moașele în cauză:

  • exercită profesia pe teritoriul României cu titlul profesional prevăzut de lege pentru profesia respectiv de moașă;
  • sunt exceptate de la obligaţia înscrierii în OAMGMAMR şi de la plata cotizaţiei de membru.
  • sunt înregistrate automat în OAMGMAMR pe durata prestării serviciilorde moașă;
  • se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificările profesionale şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor privind faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea beneficiarilor serviciilor furnizate, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru moașele cetăţeni români, membri ai OAMGMAMR ;
  • sunt exceptate de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate. Moașele prestatoare au obligaţia de a informa în prealabil Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

Descriere procedură:

I.La prima prestare de servicii în România OAMGMAMR poate verifica formarea profesională a moașei în scopul evitării producerii daunelor grave aduse sănătăţii pacientului, din cauza lipsei calificării profesionale a prestatorului şi fără a depăși necesarul în acest sens. În termen de 30 de zile de la data primirii declaraţiei şi a tuturor documentelor menționate, Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și asistent medical obținute într-un alt stat membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană analizează formarea solicitantului. În baza concluziilor acesteia Președintele aprobă modul de soluționare a cererii solicitantului, respectiv:

*de a nu verifica calificarea prestatorului, avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă în România și înregistrarea temporară automată a acestuia la OAMGMAMR.

*după verificarea califcării :

1) de a-i solicita să promoveze o probă de aptitudini, sau

2) de a-l înregistra tempor automat la OAMGMAMR și de a-i acorda aviz de prestare temporară a serviciilor de moașă în România.

În cazurile în care la verificarea calificării solicitantului pot apare situații care să conducă la întârzierea luării unei decizii, OAMGMAMR notifică acestuia, în termenul de 30 de zile mai sus menționat, motivele întârzierii.

Situaţiile constatate se rezolvă în termen de 30 de zile de la notificare, iar decizia se finalizează în termen de 60 de zile din momentul soluţionării acestora.

Proba de aptitudini se aplică în cazul constatării unei diferenţe importante între calificarea de moașă a prestatorului de servicii şi formarea de moașă impusă în România în măsura în care această diferenţă poate afecta în mod negativ sănătatea publică şi nu poate fi compensată de experiența profesională a solicitantului precum și de cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite prin învăţarea pe tot parcursul vieţii, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant. În urma susţinerii probei de aptitudini de către moașa în cauză, OAMGMAMR decide cu privire la furnizarea serviciului de către aceasta, iar prestarea serviciilor poate fi făcută în termen de 30 de zile de la data luării deciziei.

Avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă și respectiv înregistrarea temporară automată la OAMGMAMR se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR din raza teritorială a unității sanitare în care acesta urmează să presteze serviciile în cauză în România.

II. În caz de reînnoire a declarației, după verificarea caracterului temporar și ocazional al prestării de servicii de către Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist,de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană, Președintele aprobă avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă și respectiv înregistrarea temporară automată a solicitantului la OAMGMAMR, în termen de 30 de zile de la primirea declarației.

Acestea se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR din raza teritorială a unității sanitare în care acesta urmează să presteze serviciile de moașă în cauză în România.

PROCEDURA
Înregistrarea temporară automată în OAMGMAMR a moașelor cu formare însușită într-un alt Stat Membru UE, SEE sau în Confederația Elvețiană și care beneficiază de recunoaștere profesională automată pe teritoriul acestor state

Procedura se aplică exclusiv în cazul în care moașele care beneficiază de recunoaștere profesională automată pe teritoriul UE, SEE sau în Confederația Elvețiană stabilite în vederea exercitării profesiei într-unul din aceste state, se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita temporar sau ocazional activităţile de moaşă.

Particularități:

Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor de moaşă este stabilit, de la caz la caz, de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora. Pe durata furnizării serviciilor, moașele în cauză:

- exercită profesia pe teritoriul României cu titlul profesional de moașă;

- sunt exceptate de la obligaţia înscrierii în OAMGMAMR şi de la plata cotizaţiei de membru; - sunt înregistrate automat în OAMGMAMR pe durata prestării serviciilor respective.-se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificările profesionale şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor privind faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea beneficiarilor serviciilor furnizate, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru moaşele cetăţeni români, membri ai OAMGMAMR; -sunt exceptate de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate. Moașele prestatoare au obligaţia de a informa în prealabil Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

Descriere procedură:

I. La primirea declarației, OAMGMAMR verifică documentele și după caz solicită prestatorului în completare, documentele lipsă;În termen de 30 de zile de la depunerea dosarului complet, documentele solicitantului sunt supuse analizei Comisiei OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană. Propunerea acesteia este înaintata Președintelui care aprobă înregistrarea temporară automată la OAMGMAMR a solicitantului și avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă în România.

Avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă și respectiv înregistrarea temporară automată la OAMGMAMR se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR din raza teritorială a unității sanitare în care acesta urmează să presteze serviciile în cauză în România.

II. In caz de reînnoire a declarației prealabile, după verificarea caracterului temporar și ocazional al prestării de servicii de către Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană, Președintele OAMGMAMR aprobă avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă și respectiv înregistrarea solicitantului temporară automată la OAMGMAMR, în termen de 30 de zile de la primirea declarației. Acestea se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR din raza teritorială a unității sanitare în care acesta urmează să presteze serviciile de moașă în cauză în România. In cazul lipsei de reacție a OAMGMAMR în termenul menționat la punctele I și II, serviciile pot fi prestate.

PROCEDURA
Recunoașterea titlurilor de calificare de asistent medical dobândite într-un alt Stat Membru UE , într-un un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană

Denumirea de asistent medical este generică și desemnează un grup de profesii din domeniul sănătate altele decât cea de asistent medical generalist sau cea de moașă.

Recunoașterea titlurilor de calificare de asistent medical format în alt Stat Membru UE are în vedere facilitarea dreptului de stabilire și accesul titularului la profesie pe teritoriul României. Exercitarea profesiei se face după obținerea calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), ca urmare a recunoașterii calificării.

Această procedură nu se aplică în cazul titlurilor de calificare de asistent medical obținute într-un alt stat decât cele menționate (stat terț) și nici în cazul furnizării temporare sau ocazionale a serviciilor de îngrijiri de sănătate specifice profesiei în România de către aistenții medicali stabiliți în unul din celelalte State Membre UE.

Descriere procedură:

  • În termen de 30 de zile de la data înregistrării, OAMGMAMR notifică solicitantul, confirmând primirea dosarului şi, după caz, solicitând completarea cu documentele lipsă .
  • În termen de maxim 3 luni de zile de la notificare, solicitantul are obligația de a completa dosarul cu toate documentele solicitate. În cazul în care solicitantul nu respectă termenul de completare, la expirarea acestuia, OAMGMAMR clasează dosarul și informează solicitantul în scris în acest sens. În termen de 120 de zile de la depunerea dosarului complet, Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană analizează formarea și experiența profesională a solicitantului și formulează propunerea, temeinic justificată, cu privire la modul de soluționare a cererii, respectiv :

a) Recunoașterea calificării fără aplicarea de măsuri compensatorii. În baza acestei propuneri, Președintele OAMGMAMR emite decizia de recunoaștere a calificării.

b) Recunoașterea calificării cu măsuri compensatorii. Această propunere precum și diferențele curriculare stabilite de Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, bibliografia aferentă și respectiv durata stagiului de adaptre se aprobă de către Președintele OAMGMAMR, și se comunică solicitantului în termenul de 120 de zile mentionat. In cazul în care solicitantul optează pentru sustinerea unei probe de aptitudini, data de susțnere se stabilește de comun acord cu acesta, într-un termen de maxim 6 luni de la data aprobării de către Președintele OAMGMAMR, a recunoașterii calificării cu măsuri compensatorii.

Presedintele OAMGMAMR emite decizia de recunoaștere a calificării în baza documentelor care atestă efectuarea măsurii compensatorii de către solicitant.

În ambele situații, decizia de recunoaștere a calificării se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR de domiciliu a acestuia, în vederea obținerii certificatului de membru și autorizării în profesie.


PROCEDURA
Înregistrarea temporară automată în OAMGMAMR a asistenților medicali stabiliți într-un alt Stat Membru UE, un stat SEE sau în Confederația Elvețiană pe perioada prestării temporare sau ocazionale a serviciilor de asistent medical pe teritoriul României

Denumirea de asistent medical este generică și desemnează un grup de profesii din domeniul sănătate altele decât cele de asistent medical generalist și de moașă.

Procedura se aplică exclusiv în cazul în care asistenții medicali, stabiliți în vederea exercitării profesiei într-un alt Stat Membru UE, se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita temporar sau ocazional activităţile profesionale.

Particularități:

-Caracterul temporar sau ocazional al prestării activităţilor profesionale de asistent medical este stabilit, de la caz la caz, de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR), în funcţie de durata, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora.

-Pe durata furnizării serviciilor, asistenții medicali în cauză:

  • exercită profesia pe teritoriul României cu titlul profesional stabilit de OAMGMAMR și prevăzut de lege pentru profesia respectivă de asistent medical;
  • sunt exceptați de la obligaţia înscrierii în OAMGMAMR şi de la plata cotizaţiei de membru;
  • sunt înregistrați automat în OAMGMAMR pe durata prestării serviciilor respective;
  • se supun dispoziţiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ privind calificările profesionale şi utilizarea titlurilor, dispoziţiilor privind faptele profesionale grave care afectează direct şi specific protecţia şi securitatea beneficiarilor serviciilor furnizate, precum şi dispoziţiilor disciplinare prevăzute de lege pentru asistenții medicali cetăţeni români, membri ai OAMGMAMR;
  • sunt exceptați de la procedura de acreditare prevăzută de legislaţia asigurărilor sociale de sănătate.

Asistenții medicali prestatori au obligaţia de a informa în prealabil Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgenţă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

Descriere procedură:

I. La prima prestare de servicii în România OAMGMAMR poate verifica formarea profesională a prestatorului în scopul evitării producerii daunelor grave aduse sănătăţii pacientului, din cauza lipsei calificării profesionale a prestatorului şi fără a depăși necesarul în acest sens.

În termen de 30 de zile de la data primirii declaraţiei şi a tuturor documentelor menționate, Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist ,de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană analizează formarea solicitantului .

În baza concluziilor acesteia Președintele aprobă modul de soluționare a cererii solicitantului, respectiv:

  • de a nu verifica calificarea prestatorului, înregistrarea temporară automată a acestuia la OAMGMAMR și avizarea prestării temporare a serviciilor de asistent medical în România;
  • după verificarea califcării :

1) de a-i solicita să promoveze o probă de aptitudini, sau

2) de a-l înregistra tempor automat la OAMGMAMR și de a-i acorda aviz de prestare temporară a serviciilor de asistent medical în România.

În cazurile în care la verificarea calificării solicitantului pot apare situații care să conducă la întârzierea luării unei decizii, OAMGMAMR notifică acestuia, în termenul de 30 de zile mai sus menționat, motivele întârzierii. Situaţiile constatate se rezolvă în termen de 30 de zile de la notificare, iar decizia se finalizează în termen de 60 de zile din momentul soluţionării acestora.

Proba de aptitudini se aplică în cazul constatării unei diferenţe importante între calificarea de asistent medical a prestatorului de servicii şi formarea impusă în România, pentru specializarea de asistent medical corespondentă în măsura în care această diferenţă poate afecta în mod negativ sănătatea publică şi nu poate fi compensată de experiența profesională a solicitantului precum și de cunoştinţele, abilităţile şi competenţele dobândite prin învăţarea pe tot parcursul vieţii, validată în mod formal în acest scop de un organism relevant.

În urma susţinerii probei de aptitudini de către asistentul medical în cauză, OAMGMAMR decide cu privire la furnizarea serviciului de către acesta, iar prestarea serviciilor poate fi făcută în termen de 30 de zile de la data luării deciziei.

Avizarea prestării temporare a serviciilor de asistent medical și respectiv înregistrarea temporară automată la OAMGMAMR se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR din raza teritorială a unității sanitare în care acesta urmează să presteze serviciile în cauză în România.

II. În caz de reînnoire a declarației, după verificarea caracterului temporar și ocazional al prestării de servicii de către Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un alt Stat Membru UEE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană, Președintele aprobă avizarea prestării temporare a serviciilor de moașă și respectiv înregistrarea solicitantului temporară automată la OAMGMAMR, în termen de 30 de zile de la primirea declarației. Acestea se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR din raza teritorială a unității sanitare în care acesta urmează să presteze serviciile în cauză în România

În cazul în care OAMGMAMR nu ia o decizie în termenele stabilite mai sus, serviciul poate fi prestat.

Assistance services

There are no Assistance services registered by this institution

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro