roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Institution

Telefon:
Fax:
Email:

Available procedures

PROCEDURA
Angajarea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav

Conform prevederilor art. 42. alin. (4) din Legea nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, ”părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare”.

Potrivit art. 36, alin. (1), din Legea nr. 448/2006 – privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal, sunt următoarele:

– are vârsta minimă de 18 ani împliniți;

– nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupației de asistent personal;

– are capacitate deplină de exercițiu;

– are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;

– a absolvit cel puțin cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz; în situații excepționale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana care urmează să îndeplinească funcția de asistent personal, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități poate aproba derogarea de la îndeplinirea condițiilor de studii și în cazul altor persoane.


PROCEDURA
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei, se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinţei, pe perioada sezonului rece, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului.

În funcţie de sistemul de încălzire utilizat în locuinţă, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:

  a) ajutor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, denumit în continuare ajutor pentru energie termică;

  b) ajutor pentru gaze naturale;

  c) ajutor pentru energie electrică;

  d) ajutor pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

Ajutorul pentru încălzire se acordă numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei acordate în baza contractelor de muncă sau a legislaţiei specifice ramurilor economice.

Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o singură locuinţă, respectiv pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă.

În situaţia în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în acelaşi spaţiu locativ, ajutorul pentru încălzire se acordă în numele titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul.


PROCEDURA
Stabilirea dreptului la Ajutor de Urgență și Ajutorului de Înmormântare

Pentru ajutor de urgență:

– familii sau persoane care se află în situaţii medicale deosebite:

  1. apărută ca urmare a unor afecțiuni oncologice, care impune efectuarea de intervenții chirurgicale și/sau tratamente pre/post operatorii de specialitate și/sau achiziționarea de dispozitive medicale ale căror costuri sunt compensate parțial de asigurările sociale de sănătate;
  2. ca urmare a unor afecțiuni acute sau cronice, care impun efectuarea de intervenții chirurgicale și/sau tratamente pre/post operatorii de specialitate și/sau achiziționarea de dispozitive medicale ale căror costuri sunt compensate parțial de asigurările sociale de sănătate;
  3. ca urmare a unor afecțiuni acute sau cronice, care impun tratamente lunare, analize și investigații medicale, medicamente, tratamente naturiste/homeopate, materiale și dispozitive medicale, etc., care nu sunt compensate sau sunt compensate parțial de asigurările sociale de sănătate;

– persoanele singure sau familiile aflate în situații de necesitate în urma unor calamități naturale, incendiilor sau altor accidente care duc la distrugerea de bunuri imobile (locuința), în funcție de gravitatea acestora și a Procesului verbal de intervenție emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vlașca;

– unul sau mai mulți membrii din familiile beneficiare de venit minim de incluziune, a căror nevoie identificată constituie o situație particulară și necesită intervenție individualizată;

– familii sau persoane care se află în situaţii de necesitate apărute ca urmare a unor evenimente neprevăzute, confirmate prin evaluarea de teren;

Pentru ajutorul de înmormântare:

În cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune.


PROCEDURA
Acordarea tichetelor sociale sub formă electronică și distribuirea pachetelor cu alimente

Pentru tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde:

  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune;
  • persoanele fără adăpost;

Pentru pachetele cu alimente:

  • familiile, familiile cu copii şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venitul minim de incluziune;
  • persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă stabilte în urma anchetelor sociale efectuate de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu
PROCEDURA
Acordarea dreptului la concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor

BENEFICIARI:

  • Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
  • Persoane care au beneficiat de indemnizație de șomaj, stabilită conform legii, sau a realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condițiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
  • Persoane care s-au aflat în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu, în vederea acordării indemnizației de șomaj;
  • Persoane care au beneficiat de concedii și de indemnizații de asigurări sociale de sănătate prevăzute de O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  • Persoane care au beneficiat de concedii medicale și de indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale în baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată;
  • Persoane care au beneficiat de pensie de invaliditate, în condițiile legii;
  • Persoane care se află în perioada de întrerupere temporară a activității, din inițiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
  • Persoane care au beneficiat de concediu și indemnizația lunară pentru creșterea copilului;
  • Persoane care au beneficiat de concediu și indemnizație lunară pentru creșterea sau, după caz, pentru îngrijirea copilului cu handicap;
  • Persoane care au beneficiat de concediu fără plată pentru creșterea copilului;
  • Persoane care se află în perioada de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată și începerea unui alt contract de muncă pe durată determinate;
  • Persoane care și-au însoțit soțul/soția trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
  • Persoane care au efectuat sau efectuează serviciul militar pe bază de voluntariat, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
  • Persoane care frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învățământului preuniversitar, inclusiv în cadrul programului “A doua șansă” sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licență ori de master, precum și ale învățământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în țară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu excepția situației de întrerupere a cursurilor din motive medicale
  • Persoane care au calitatea de doctorand, în condițiile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • Persoane care se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea în același an calendaristic a unei alte forme de învățământ preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
  • Persoane care se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învățământului preuniversitar, organizat potrivit legii și începerea învățământului universitar, cursuri de zi, în același an calendaristic;
  • Persoane care se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ universitar, cursuri de zi, cu sau fără examen de licență sau de diplomă și începerea în același an calendaristic a unei alte forme de învățământ universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
  • Persoane care se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ universitar, la nivelul studiilor universitare de licență sau de master, precum și ale învățământului postuniversitar la nivel de masterat, cursuri de zi, și începerea, în același an calendaristic, a unei alte forme de învățământ universitar la nivelul studiilor universitare de licență sau de master, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
  • Persoane care se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ postuniversitar, cursuri de zi și începerea în același an calendaristic a unei alte forme de învățământ postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fără întrerupere;
  • Persoane care se află în perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor învățământului obligatoriu sau, după caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale învățământului preuniversitar, universitar la nivelul studiilor universitare de licență sau de master și postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, cu sau fără examen de absolvire, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în șomaj, calculate începând cu data de 1 a lunii următoare finalizării studiilor;
  • Persoane care au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare și perfecționare profesională din inițiativa angajatorului sau la care acesta și-a dat acordul, organizate în condițiile legii;
  • Persoane care se află în perioada cuprinsă între absolvirea cursurilor de zi ale învățământului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licență organizat în prima sesiune și începerea primului rezidențiat după absolvire;


PROCEDURA
​Evaluarea / reevaluarea pentru încadrarea copilului într-un grad de handicap /elaborarea unui plan de abilitare – reabilitare/orientare școlară /profesională​

Încadrarea copilului într-un grad de handicap /elaborarea unui plan de abilitare – reabilitare/orientare școlară /profesională


PROCEDURA
Actualizare dosar asistent personal

Dosarul asistentului personal se actualizează urmare modificărilor sau completărilor de documente ale asistentului personal / persoanei cu handicap.

PROCEDURA
Stabilirea dreptului privind venitul minim de incluziune


Persoanele singure/familiile care obțin un venit net lunar ajustat mai mic sau egal cu nivelele maxime stabilite prin lege, pentru cele două componente ale Venitului minin de incluziune: ajutor de incluziune și ajutor pentru familia cu copii.

Venitul minim de incluziune reprezintă un programm unic de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și famiile vulnerabile să depășească obstacole financiare pe care le întâmpină și să-și îmbunătățească viața.

PROCEDURA
Stimularea participării în învățământul preșcolar și acordarea tichetelor sociale de grădiniță

BENEFICIARI:

Copiii înscrişi într-o unitate de învăţământ preşcolar şi care se află în una dintre următoarele situaţii:

  • provin din familiile care au stabilit dreptul la venitul minim de incluziune, indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat;
  • se află în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte sau tutore pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei acestuia/acestora, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire nu depăşesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea venitului minim de incluziune;


PROCEDURA
Acordarea gratuită de lapte praf copiilor cu vârste între 0 – 12 luni

BENEFICIARI:

Copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern și se încadrează în următoarele criterii:

  • mame care prezintă contraindicații ale alăptării din cauza unor boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, cașexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficiență renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi;
  • copii sănătoși la care se constată o creștere nesatisfăcătoare sub limita inferioară a normalului vârstei din cauza absenței sau insuficienței cantitative a laptelui matern;
  • copil adoptat sau aflat în familie de plasament;
  • copil cu mamă decedată.


PROCEDURA
Furnizărea serviciilor integrate medico-sociale şi educaţionale adecvate nevoilor beneficiarilor, acordate în mediul în care aceştia trăiesc pentru soluţionarea tuturor problemelor și creșterea calității vieții categoriilor de persoane vulnerabile

BENEFICIARI:

Persoane şi familii aflate în situaţii de vulnerabilitate (nivel economic sub pragul sărăciei, şomaj, nivel educaţional scăzut, diferite dizabilităţi, boli cronice, boli aflate în faze terminale, graviditate, vârsta a treia, vârsta sub 16 ani, familii monoparentale, risc de excluziune socială) și sunt asigurate de următoarele categorii profesionale: asistentul medical comunitar și mediatorul sanitar comunitar.


PROCEDURA
Asistență socială persoane adulte

BENEFICIARI:

persoane adulte (cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani);

– persoane vârstnice (cu vârsta de peste 65 ani);

– persoane cu dizabilități (cu vârsta de peste 18 ani);


PROCEDURA
Situația copiilor care prestează activități renumerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling

Centralizarea trimestrială a situației copiilor care prestează activități renumerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling


PROCEDURA
Acordarea alocației de stat pentru copii

BENEFICIARI:

– copiii în vârstă de până la 18 ani;

– tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani;

– copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.


PROCEDURA
Îmbunătățirea situației romilor

Principalul mediator între comunităţile locale de romi şi autorităţile administraţiei publice locale ; cunoașterea problemelor romilor.

Acţionează pentru identificarea situațiilor de risc din comunitate de romi;


PROCEDURA
Sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate, care au nou-născuți de până în 3 luni, pe bază de tichete sociale pe suport electronic

BENEFICIARI:

Mamele care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024, care au un nou-născut de până la 3 luni și care se regăsesc într-una dintre următoarele situații:

  • beneficiază de venitul minim de incluziune;
  • au dizabilități;
  • se află temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau aflate în alte situații de risc, stabilite prin ancheta socială întocmită de D.A.S.M.G.);
  • nu dețin acte de identitate;
  • sunt minore;
  • sunt cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zone de conflict armat.



Sprijinul constă în acordarea tichetelor pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut de până în trei luni.

Vor beneficia de acest sprijin, mamele care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024.


PROCEDURA
Solicitare servicii îngrijire la domiciliu

BENEFICIARI:

Persoane vârstnice, care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege şi au domiciliul/reședința în Municipiul Giurgiu, în vederea prevenii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă în scopul păstrării autonomiei persoanelor vârstnice, precum: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare, asigurarea igienei eliminărilor, ajutor pentru prepararea hranei şi hrănire, deplasare în interior şi exterior, efectuare cumpărături, activităţi de menaj, sprijin pentru plata unor facturi şi obligaţii curente, acompaniere și socializare, activităţi de petrecere a timpului liber.


PROCEDURA
Admiterea potențialilor beneficiari în vederea furnizării de servicii sociale la Cantina socială

Unitate de preparare, pregătire şi distribuire hrană caldă şi rece.

Cantina Socială acordă servicii sociale gratuite sau contra cost persoanelor aflate în situații economico-sociale sau medicale deosebite.

Pregătirea şi servirea a două mese, zilnic, de persoană, prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale.

Transport gratuit numai pentru persoanele care beneficiază de distribuirea hranei la domiciliu.


PROCEDURA
Stabilirea plasamentului familial pentru minor

Efectuarea anchetei sociale, în vederea stabilirii plasamentului familial pentru minor


Assistance services

There are no Assistance services registered by this institution

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro