roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Institution

Primaria Orasului Cazanesti

Primaria Orasului Cazanesti
Sos. Bucuresti nr. 93
Telefon:
Fax: 0243264397
Email: primaria@primariacazanestiil.ro

Available procedures

PROCEDURA
Transmitere dosar pentru acordarea indemnizatiei lunara pentru cresterea copiilor
Indemnizația pentru creșterea copiilor până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, este o formă de sprijin la care au dreptul persoanele care, în ultimele 24 luni anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare - venituri supuse impozitului, ori s-au aflat în una sau mai multe dintre situațiile, denumite perioade asimilate. De acest drept poate beneficia oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.
PROCEDURA
Transmitere dosar pentru acordarea alocatie pentru sustinerea familiei
Acordarea alocației pentru susținerea familiei are drept scop completarea veniturilor familiilor în vederea asigurării unor condiții mai bune pentru creșterea și educarea copiilor, precum și stimularea frecventării de către copiii de vârstă școlară, aflați în îngrijirea familiilor cu venituri reduse, a cursurilor unei forme de învățământ, organizate potrivit legii, conform art.1, alin.2 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
PROCEDURA
ACORDAREA AJUTORULUI PENTRU INCALZIREA LOCUINTEI
Familiile si persoanele singure care au un venit lunar de pana la 750 lei pe membru de familie si folosesc pentru incalzirea locuintei gaze naturale, energie electrica sau combustibili solizi - cetateni romani, precum si cetateni straini ori apatrizi cu domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, stabilita in conditiile legislatiei romane;
Familiile care au un venit lunar de pana la 786 lei pe membru de familie si persoanele singure care au un venit lunar de pana la 1.082 lei si care folosesc pentru incalzirea locuintei energie termica, precum si cetateni straini ori apatrizi cu domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, stabilita in conditiile legislatiei romane.
PROCEDURA
Transmitere dosar pentru acordarea ajutorului social (VMG)
Ajutorul social se acorda lunar, in completarea veniturilor nete lunare ale familiei sau persoanei singure, pentru asigurarea venitului minim garantat. Plata ajutorului social se asigura de catre Agentia Judeteana pentru plati si inspectie sociala Ialomita, din bugetul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale. Pentru sumele acordate sub forma de ajutor social, una din persoanele majore din familie trebuie sa presteze, lunar, actiuni sau lucrari de interes local pentru toti membrii familiei, fara a se depasi regimul normal de lucru; neindeplinirea acestei obligatii atrage suspendarea platii ajutorului social, iar daca in 3 luni de la suspendare nu se indeplineste aceasta obligatie, plata ajutorului social inceteaza.
PROCEDURA
Transmitere dosar pentru acordarea alocației de stat pentru copii
Alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, fără discriminare. Alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, mai puțin celor care repetă anul școlar, cu excepția celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.
Acest drept poate fii solicitat de oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.
PROCEDURA
ACORDAREA STIMULENTULUI DE INSERTIE
Persoanele eligibile (au realizat timp de 12 luni, din cei 2 ani anteriori nașterii copilului, venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, ori s-au aflat în una sau mai multe dintre situațiile, denumite perioade asimilate) care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, obțin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
Pentru persoanele care obțin venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, acordarea stimulentului de inserție se face până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap.
De acest drept poate beneficia oricare dintre părinții firești ai copilului, precum și persoana care a adoptat un copil, cu condiția să îndeplinească criteriile de eligibilitate.

Assistance services

There are no Assistance services registered by this institution

roepas.ro
Public Institutions
Need assistance?
EU Institutions
Info
© 2024 roepas.ro