Online
Reînnoirea licenţei pentru activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere sisteme de alarmare împotriva efracţiei – verificarea sediului de funcționare înregistrat și autorizat
Procedura se adresează persoanelor juridice sau fizice autorizate (PFA/II) din România, statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European și stabileşte condiţiile de verificare a sediului de funcționare înregistrat și autorizat pentru organizarea administrativă și coordonarea operativă a personalului, la solicitarea de reînnoire a licenței de funcționare pentru a desfăşura activităţi de proiectare, instalare, modificare sau întreţinere sisteme de alarmare împotriva efracţiei pe teritoriul României. Solicitarea de acordare a reînnoirii se formulează cu respectarea termenului prevăzut de art. 87, alin. (1) din Anexa 1 la H.G. nr. 301/2012.Obligația verificării sediului de funcționare este stabilită de art. 88, alin. (1), lit. c) din Anexa 1 la H.G. nr. 301/2012.
NOTĂ: Nu se mai solicită, în mod expres, copii ale actelor emise de autoritățile publice, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
