Online
Metodologie de recunoastere automata a functiilor didactice obtinute intr-o instiutie de invatamant superior acreditata din strainatate
Metodologiea stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată , în cadrul Universităţii ,,Athenaeum” din Bucureşti,a funcţiilor didactice, obţinute în străinătate.
Universitatea Athenaeum din Bucuresti recunoaşte funcţiile didactice obţinută la:
a) instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană;
b) instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, actualizată periodic;
c) instituţii acreditate de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare care fac obiectul unei convenţii internaţionale de recunoaştere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Contestația deciziei rectorului se înregistrează în 48 de ore de la data emiterii acesteia. Decizia comisiei de soluționare a contestației se emite în termen de 48 de ore de la data înregistrării. Ulterior, decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
