roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Online

Procedură privind recunoașterea automată a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

favorite_border
Adaugă la favorite

Prin prezenta procedură se recunosc automat în cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București funcțiile didactice din învățământul universitar obținute într-o instituție de învățământ universitar acreditată din străinătate.Procedura se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și cetățenilor din state terțe care au obținut funcții didactice universitare în instituții de învățământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 și actualizată periodic, în vederea stabilirii pe teritoriul României.Doar în cazul exercitării temporare, se aplică direct dispozițiile din Legea nr. 200/2014 și art 296 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011:

„(1)Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituţiei ori de personalul didactic asociat, prin plata cu ora, conform prezentei legi.

(2)Angajarea specialiştilor cu valoare ştiinţifică recunoscută în domeniu, prin invenţii, inovaţii, premii, publicaţii ştiinţifice, din ţară sau din străinătate, în calitate de profesori ori conferenţiari asociaţi invitaţi, se avizează de consiliul departamentului şi se aproba de consiliul facultăţii.”Ocuparea unui post didactic în sistemul românesc de învățământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.

Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
2
Zile lucratoare
Termen notificare: 
5
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

Deciziei comisiei de recunoaștere a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate poate fi contestată la Universitate în termen de 48 de ore de la afișare acesteia pe site-ul Universității. Termenul de soluționare a contestației este de maxim 48 de ore de la expirarea termenului pentru depunerea acestora. Ulterior, decizia definitivă a universtății poate fi atacată la instanțele de judecată.

Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Nicolae Titulescu din Bucuresti
Calea Vacaresti nr. 185, sector 4, Bucuresti
Telefon:
Fax: 021.330.86.06
Email: office@univnt.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro