roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Online

Recunoaşterea autorizării experţilor criminalişti fara examen pentru cetăţean român/cetatean UE/SEE/Confederaţia Elveţiană care au dobandit calitatea de expert criminalist in UE/SEE/Confederaţia Elveţiană si doresc sa exercite profesia in Romania

favorite_border
Adaugă la favorite

Recunoașterea atestării profesionale de expert criminalist emisă de autoritatea competentă din statul de origine al solicitantului și înscrierea în Tabelul Nominal cuprinzând experții criminaliști autorizați, fără efectuarea unor formalități de verificare și examinare.

Faza 1: depunerea cererii însoțită de documentele care certifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, înscrierea în Tabelul Nominal cuprinzând experţii criminaliști, publicarea în Monitorul Oficial al României, partea IV, a acestui tabel actualizat și afișarea lui pe pagina de internet a Ministerului Justiției

Faza 2: eliberarea adeverinței în care se va preciza că solicitantul a fost înscris în Tabelul Nominal cuprinzând experţii criminalişti autorizaţi şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării cu caracter permanent a profesiei în România.

Durata maximă a procesării legale a cererii: 30 de zile de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale.

Termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial. Potrivit art.111 din Ordonanța Guvernului nr.75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, cu modificările şi completările ulterioare, ”Experții criminaliști autorizați potrivit prezentei ordonanțe au obligația să notifice Ministerului Justiției, în termen de 30 de zile, orice schimbare a datelor comunicate la momentul dobândirii calității.”

Informațiile privind procedura recunoașterii autorizării pot fi consultate și pe site-ul Ministerului Justiției, la adresa https://www.just.ro/serviciul-profesii-juridice-conexe/

Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
5
Zile lucratoare
Termen notificare: 
5
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

Decizia de respingere a cererii de recunoaștere a autorizării poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Ministerul Justitiei
Str. Apollodor, nr.17
Telefon:
Fax:
Email: relatiipublice@just.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro