Online
Procedura eliberarii permisului de transfer al armelor si munitiilor
Permisul de transfer al armelor și munițiilor se depune în 2 exemplare și se adresează:
- persoanelor fizice care doresc să înstrăineze armele deținute într-un stat membru al Uniunii Europene și vor depune documentele prevăzute la art. 164 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018, la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la locul de domiciliu/reședință al solicitantului;
- societăţilor comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii pe teritoriul României, care doresc să transfere arme de foc, piese, componente esenţiale ale acestora precum şi muniţii, de pe teritoriul României în statele membre ale Uniunii Europene, iar unitatea de poliţie competentă cu soluţionarea acesteia este Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Termenul de soluţionare a cererii este de 10 zile iar baza legală este prevăzută de art. 164, respectiv art. 166 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
contencios administrativ la judecatoria competenta teritorial
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
