Online
Prestarea temporară sau ocazională a activităţilor de fizioterapie pe teritoriul României şi înregistrarea temporară automată la Colegiul Fizioterapeuţilor din România
Dispoziţiile prezentei proceduri se aplică exclusiv fizioterapeuţilor care se deplasează în România în scopul exercitării, în mod temporar şi ocazional, a activităţilor de fizioterapie şi care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a)sunt stabiliţi în vederea exercitării profesiei de fizioterapeut într-un alt stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, denumite în continuare state membre;
b)au exercitat profesia de fizioterapeut în unul sau mai multe state membre pe o perioadă de cel puţin un an în decursul ultimilor 10 ani anteriori prestării de servicii, atunci când profesia nu este reglementată în statul membru de stabilire. Condiţia de exercitare timp de un an a profesiei nu se aplică în cazul în care profesia sau educaţia şi formarea care conduc la exercitarea profesiei sunt reglementate.
Caracterul temporar şi ocazional al prestării activităţilor de fizioterapie se evaluează de la caz la caz, de către Colegiul Fizioterapeuţilor din România, denumit în continuare CFZRO, în special în funcţie de durata prestării, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora.
Pentru înregistrarea temporară automată la prima prestare de servicii în România, fizioterapeutul solicitant înaintează către CFZRO următoarele documente:
a)declaraţia menţionată la art. 4, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
b)copia documentului de cetăţenie (paşaport sau carte de identitate) şi, după caz:
(i)copie după certificatul de căsătorie sau orice alt document relevant, în caz de schimbare a numelui, în situaţia în care pe documente apar nume diferite;
(ii)certificatul de naştere sau alt document care să indice locul naşterii, dacă pe paşaport sau pe cartea de identitate acesta nu figurează;
(iii)pentru solicitanţii care nu sunt cetăţeni ai unui stat membru: un document care să ateste calitatea de membru de familie al unui cetăţean din Uniunea Europeană a titularului sau statutul de refugiat sau de rezident pe termen lung într-un stat membru al Uniunii Europene al acestuia sau orice alte dovezi relevante care să demonstreze că titularul ar putea beneficia de drepturile conferite de Uniunea Europeană în cazul deţinerii Cărţii albastre a Uniunii Europene;
c)o declaraţie privind cunoaşterea limbii române, necesară pentru practicarea profesiei în România, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
d)o dovadă prin care autorităţile competente ale statului membru de stabilire atestă că titularul nu a suferit abateri disciplinare şi nu i-a fost suspendat temporar sau definitiv dreptul la exercitarea profesiei ori condamnări penale;
e)copia titlului de calificare prevăzut de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activităţilor de fizioterapie;
f)traducerea autorizată în limba română a documentelor prevăzute la lit. b) pct. (i)-(iii) şi lit. d) şi e).
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Solicitantul poate contesta deciziile CFZRO la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
