roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Offline

Eliberarea certificatului de atestare fiscală - persoane fizice si persoane juridice

favorite_border
Adaugă la favorite
Emiterea de către organul fiscal competent a Certificatului de atestare fiscală.
Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării acestuia, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal central în vederea recuperării.
Eliberarea certificatului de atestare fiscală se face:

La solicitarea contribuabililor/plătitorilor, astfel cum sunt definiți la art. 1 pct. 4 și pct. 35 din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prin depunerea unei cereri, însoțită de documentul eliberat de autoritatea publică contractantă, după caz, sau pe cale electronică, prin spațiu privat virtual (SPV).

La solicitarea instituțiilor/autorităţilor publice, în cazurile și în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, prin depunerea unei adrese de eliberare a certificatului de atestare fiscală sau pe cale electronică prin Sistemul informatic PatrimVen, sistem pus la dispoziţia acestor entități în vederea
furnizării de servicii de către Ministerul Finanţelor.

Din oficiu, în situaţia în care se schimbă competenţa de administrare a creanţelor fiscale, ca urmare a schimbării domiciliului fiscal sau a altor situaţii prevăzute de lege.

La solicitarea deţinătorilor de titluri de participare la o societate comercială, prin depunerea unei cereri de eliberare a certificatului de atestare fiscală.

La solicitarea oricărei persoane fizice sau juridice, alta decât cea prevăzută la art. 69 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, numai cu acordul scris al contribuabilului în cauză, prin depunerea unei cereri de eliberare a certificatului de atestare fiscală.

La solicitarea notarilor publici, pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea, pe cale electronică.

La solicitarea instituțiilor de credit, prin depunerea unei adrese de eliberare a certificatului de atestare fiscală.

Pentru contribuabilii care au înfiinţate sedii secundare înregistrate fiscal ca plătitoare de salarii și de venituri asimilate salariilor, certificatul de atestare fiscală se emite la cererea contribuabilului și cuprinde atât obligaţiile fiscale ale contribuabilului, cât şi obligaţiile fiscale ale sediilor secundare.
Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, certificatul de atestare fiscală se eliberează la cererea contribuabilului depusă la organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală, pe baza informațiilor din evidența fiscală transmise de organul fiscal central în a cărui rază teritorială se află sediul activităţii/locul de desfăşurare a activităţii principale.
Pentru contribuabilii persoane fizice care exercită profesii libere sub forma asocierilor, certificatul de atestare fiscală se eliberează la cererea contribuabilului depusă la organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, fără a conţine informaţii cu privire la modul de îndeplinire al obligaţiilor fiscale de către membrii acestora. În acest caz, certificatul de atestare fiscală este însoţit de certificatele de atestare fiscală ale fiecăruia dintre membrii acestora, eliberate de organele fiscale centrale în a căror rază teritorială aceştia îşi au domiciliul fiscal potrivit legii.
În situaţia în care cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscală a fost depusă/transmisă la un alt organ fiscal decât cel competent în eliberarea certificatului, acesta comunică de îndată solicitantului eroarea şi indică organul fiscal central competent la care trebuie să depună cererea/adresa.
Certificatul cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării acestuia, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal central în vederea recuperării. Organul fiscal emitent poate înscrie în certificatul de atestare fiscală și sumele certe, lichide și exigibile pe care contribuabilul solicitant le are de încasat de la autorităţi contractante.
Certificatul de atestare fiscală poate fi utilizat de persoana interesată, pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul certificatului de atestare fiscală eliberat pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi economice în mod independent sau nu exercită profesii libere, inclusiv sub forma asocierilor, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării.
Modalitate de accesare a serviciului de către contribuabili:
Registratura organului fiscal competent, direct sau prin împuternicit/reprezentant legal/reprezentant fiscal/plătitor de venit.
- prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
- prin intermediul serviciului „Spaţiu privat virtual”;
- prin intermediul sistemului informatic PatrimVen pus la dispoziţia autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală în vederea furnizării de servicii;
- prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţia instituţiilor de credit, în spaţiul privat de pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
3
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
3
Zile lucratoare
Termen notificare: 
0
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

Nu se aplică acestui serviciu.

Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Agentia Nationala de Administrare Fiscala
Str. Apolodor, nr. 17
Telefon:
Fax:
Email: cabinet.presedinte@anaf.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro