Procedură
Online
Procedură privind recunoașterea calității de conducător de doctorat obținută în străinătate
favorite_border
Adaugă la favorite
- În vederea recunoașterii calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate, persoana interesată întocmește un dosar care va conține următoarele documente: cererea de recunoaștere, actul de identitate și dovada schimbării numelui (dacă este cazul), diploma de doctor, CV și listă de lucrări şi dovada îndeplinirii, la data depunerii dosarului, a criteriilor minimale CNATDCU pentru domeniul în care se solicită recunoașterea calitătii de conducător de doctorat.
- Documentele din dosar, scanate în format pdf, după încărcarea pe platformă, vor fi depuse în original la Registratura TUIASI sau transmise prin poştă, cu confirmare de primire, la adresa: Bulevardul Prof. Dimitrie Mangeron nr. 67,700050, Iaşi, România.
- Dosarul este înaintat unei comisii de evaluare care întocmește un referat de analiză în termenul prevăzut de procedură. După caz, comisia poate solicita şi alte documente suplimentare.
- Referatul de analiză cu privire la avizarea sau neavizarea solicitării de recunoaștere a calității de conducător de doctorat sau a abilitării întocmit de comisie este înaintat Senatului care emite o Hotărâre ce poate fi contestată în condiţiile stipulate în procedură.
- Recunoașterea calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași este valabilă și produce efecte juridice la doar la nivelul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
Procedura completă
Persoane îndreptățite
Documente necesare
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise
Denumire
Tip document
Descarcă
Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe
Denumire
Valoare
Valută
Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare:
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar:
15
Zile lucratoare
Termen notificare:
5
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac
- Hotărârea Senatului poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare , printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității.
- Contestațiile sunt soluționate în termen de 30 zile de la data înregistrării de către o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri numiți prin decizia Rectorului care se emite în termen de 5 zile de la înregistrarea contestaţiei.
- În situaţia în care contestaţia este depusă înaintea perioadei de 30 de zile anterioare începerii vacanţei didactice, termenul de soluţionare a acesteia se prorogă începând cu prima zi a anului universitar. Termenele de soluţionare şi de emitere a deciziilor se calculează începând cu această dată.
- Răspunsul la contestație se comunică în mod direct, email sau prin poștă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire solicitantului sau persoanei împuternicite de acesta, pe baza de semnătură și dată certă, de către Rectorat - Serviciul Doctorat.
Informații suplimentare și link-uri
Alte informații:
Link-uri utile:
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:
27 noiembrie 2025
Publicat de către:
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with
a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of
formal writing, used to organize longer prose.
Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi
B-dul Prof. Dimitrie Mangeron nr. 67
Telefon:
Fax:
40232211667
Email:
rectorat@tuiasi.ro
Conținut
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Vă putem ajuta?
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
