Online
Procedură privind recunoașterea de către USAMV Cluj-Napoca a calității de conducător de doctorat sau a abilitării obținute în străinătate
Prin această procedură se recunoaște automat în cadrul USAMV Cluj-Napoca calitatea de conducător de doctorat sau abilitarea obținută într-o instituție de învăţământ universitar acreditată din străinătate prevăzută în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, respectiv în instituții acreditate de învățământ universitar care fac obiectul unei convenții internaționale de recunoaștere reciprocă, încheiate la nivel interguvernamental sau interuniversitar. Se aplică cetățenilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană. Doar în cazul exercitării temporare, se aplica dispozițiile din Legea nr. 200 din 2004 şi art.296 din Legea nr. 1din 2011. Exercitarea drepturilor conferite de calitatea de conducător de doctorat sau abilitare se realizează conform normelor legale în vigoare.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere a calităţii de conducător de doctorat sau a abilitării poate fi atacată în termen de 3 de zile de la comunicare, printr-o cerere motivată care se depune la Registratura Universității. Contestațiile sunt soluționate în termen de 5 zile de către Comisia de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri numiți prin decizia Rectorului. Răspunsul la contestație se comunică în mod direct solicitantului. Decizia finală poate fi atacată ulterior la instanțele de judecată.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
