roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Instituție

Academia Navala Mircea cel Batran

Academia Navala Mircea cel Batran
Str. Fulgerului nr. 1
Telefon:
Fax: 0241.643096
Email: contact@anmb.ro

Proceduri disponibile

PROCEDURA
Procedură privind recunoașterea automată de către Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” a funcțiilor didactice obținute în instituții de învățământ superior acreditate în străinătate

Prezenta procedură stabilește modalitatea prin care se efectuează recunoașterea automată de către Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” a funcțiilor didactice obținute în instituții de învățământ superior acreditate în străinătate, cu respectarea principiului legalității, autonomiei universitare, transparenței, responsabilității, a normelor etice și deontologice în vigoare.

Procedura se aplică cetățenilor români și cetățenilor din state membre ele Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elvețiană și în universități de prestigiu din alte state incluse în ”Lista universităților de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 și actualizată periodic, în vederea stabilirii pe teritoriul României.

Doar în cazul exercitării temporare, se aplică direct dispozițiile din legea nr. 200/2004 și Art 296 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011:

\"(1) Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituției ori de personalul didactic asociat, prin plata cu ora, conform prezentei legi.

(2) Angajarea specialiștilor cu valoare științifică și profesională recunoscută în domeniu din țară sau din străinătate, în calitate de cadre didactice asociate invitate, se avizează de către consiliul departamentului și se aprobă de consiliul de administrație”.

Ocuparea unei funcții didactice în sistemul românesc de învățământ superior se realizează conform normelor legale în vigoare.

Servicii de asistență

Nu au fost configurate servicii de asistenta pentru aceasta institutie

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro