Online
Procedura autorizarii procurarii primei arme letale/neletale
Cetățenii români, rezidenții statelor membre sau străinii cu domiciliul, reședința sau, după caz, locul de rezidență în România, vor depune cererea însoţită de documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018, la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă teritorial cu privire la domiciliul sau rezidenţa solicitantului (Serviciul/ Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti).
În vederea procurării şi scoaterii de pe teritoriul României a armelor letale şi a muniţiilor de către rezidenţii statelor membre sau străinii care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, vor depune cererea şi documentele prevăzute la art. 70 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, aprobate prin H.G. nr. 11/2018, la structura arme, explozivi şi substanţe periculoase, competentă cu privire la adresa unde își desfăşoară activitatea armurierul sau intermediarul de la care se procură arma sau muniţia.
În baza autorizaţiei de procurare, armurierul sau intermediarul transferă sau, după caz, exportă armele la domiciliul cumpărătorului, în condiţiile Capitolului VI, Secțiunea a 2-a referitoare la efectuarea operaţiunilor de transfer şi import de către armurieri şi intermediari.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Contencios administrativ - la judecatoria competenta teritorial
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
