Online
Autorizarea persoanelor juridice care montează și/sau exploatează sisteme de repartizare a costurilor pentru încălzire în imobile de tip condominiu
Procedura se referă la autorizarea persoanelor juridice care montează și/sau exploatează sisteme de repartizare a costurilor pentru încălzire în imobile de tip condominiu. Solicitanții trebuie să depună documentația întocmită conform prevederilor art. 7-9 ale Ordinului ANRE nr.53/2017. Documentaţiile depuse de solicitanţi sunt analizate de către Comisia de autorizare a persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de montare şi exploatare a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum în imobile de tip condominiu.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Decizia privind refuzul acordării autorizaţiei poate fi contestată în termen de 3 zile de la data comunicării. Pentru soluţionarea contestaţiilor depuse de cei interesaţi, se constituie, atunci când este cazul, o comisie de soluţionare a acestora, numită prin Decizie a şefului ANRE-DEE. Solicitanţii nemulţumiţi de rezultatele contestaţiilor se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, conform legii.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
