Online
Metodologia privind recunoașterea în Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în stăinătate
II.2.Procedura privind recunoașterea diplomeide doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate.
(1) Dosarul de recunoaștere este evaluat de Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) al IOSUD-UAB.
(2) Durata, de soluționare de către CSUD a dosarelor este de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului complet.
(3) Încazul în care CSUD constată că dosarul nu cuprinde documentele prevăzute la II.1,alin. (1), înștiințează solicitantul. Dosarul trebuie completat în termen decel mult 45 de zile de la data primirii înștiințării, în caz contrar, CSUD clasează dosarul, urmând ca reluarea procedurii să se facă în baza depunerii unui noudosar.
(4) Pe baza soluției emise de CSUD, Rectorul UAB emite Decizia de recunoaștere sau nerecunoaștere a diplomei de doctor. Decizia este comunicată solicitantului prin poștă, la adresa de corespondență indicată în cererea de recunoaștere, prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe) cu semnătură electronică calificată.
(5) Hotărârea comisiei de evaluare poate fi contestată în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia către solicitant. Contestația se depune urmând aceeași procedură ca la II.1(3) și este rezolvată de către Comisia de soluționare a contestațiilor. Aceasta este formată din 3 persoane desemnate de către Directorul CSUD al UAB, membri ai școlilor doctorale din IOSUD-UAB, altele decât cele care au constituit Comisia de evaluare. Raportul Comisiei de soluționare a contestațiilor se elaborează în 5 zile de la data numirii comisiei.
f) După expirarea termenului de contestare, Hotărârea și raportul comisiei de evaluare sau, după caz, Raportul și hotărârea comisiei de soluționare a contestațiilor, sunt înaintate Rectorului care emite Decizia de recunoaștere/nerecunoaștere a calității de conducător de doctorat/a abilitării.
g) Decizia Rectorului se comunică solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia:
- la sediul universității, în programul de lucru al universității;
- prin poștă, la adresa declarată;
- electronic la adresa indicată în cererea de recunoaștere depusă la dosar;
- prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), cu semnătură electronică calificată.
h) Împotriva deciziei Rectorului de nerecunoaștere, solicitantul poate face contestație la instanța competentă în termen de 30 zile de la data luării la cunoștință.
Calea de atac:
Contestaţia se depune la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,
- la sediul universității, în programul de lucru al universității;
- prin poștă, la adresa declarată;
- electronic la adresa indicată în cererea de recunoaștere depusă la dosar;
- prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), cu semnătură electronică calificată.
ulterior, decizia definitivă a Universității poate fi atacată la instanţele de judecată
Detalii despre procedură se găsesc la linkul următor:
Date de contact:
Universitatea „1 Decembrie 1918\" din Alba Iulia
Alba Iulia, Strada: Gabriel Bethlen, Nr.5,
Cod Postal: 510009
doctorat@uab.ro
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
- la sediul universității, în programul de lucru al universității;
- prin poștă, la adresa declarată;
- electronic la adresa indicată în cererea de recunoaștere depusă la dosar;
- prin Punctul de Contact Unic electronic (PCUe), cu semnătură electronică calificată.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
