Transportul animalelor și plantelor în UE
Transportarea animalelor, plantelor, alcoolului și altor produse
Când proprietarul sau persoana autorizată călătorește cu un animal de companie trebuie să cunoască și să respecte regulile privind circulația necomercială a animalelor de companie stabilite de reglementările UE, precum și de reglementările naționale, care diferă în funcție de țara de origine din care provin animalele de companie și/ sau țara de destinație.
Călătoria cu un animal de companie trebuie să fie bine planificată, iar proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată poartă întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea condițiilor stipulate pentru circulația necomercială a animalelor de companie.
Proprietarul animalului de companie sau persoana autorizată trebuie să se informeze înainte de călătorie cu privire la condițiile privind circulația necomercială a animalelor de companie, valabile în România sau într-un alt stat membru de destinație al Uniunii Europene.
În cazul nerespectării condițiilor prevăzute pentru intrarea animalului de companie în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, intrarea animalului de companie nu este permisă, iar animalul poate să fie returnat în țara de expediere sau plasat în carantină până la îndeplinirea cerințelor de sănătate.
În timpul mișcării necomerciale a animalelor de companie, animalele sunt însoțite de un document de identificare. În funcție de speciile de animale de companie, documentul de identificare poate fi un pașaport, un certificat veterinar sau alt document solicitat de reglementările naționale ale statelor membre de destinație
Informatii suplimentare
Servicii disponibile
Sectiuni suplimentare
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
