roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Pagină informativă

Obținerea accesului la finanțare la nivel UE

Surse de finanțare
favorite_border
Adaugă la favorite

Fondurile europene sunt instrumente de finanțare nerambursabilă alocate statelor membre ale Uniunii Europene, pentru a reduce decalajul de dezvoltare economică și socială dintre acestea. Fondurile europene sunt gestionate de Comisia Europeană și de către fiecare stat membru în parte. În România, Ministerul Fondurilor Europene este principala instituție care se ocupă de gestionarea acestor fonduri.

În țara noastră, fondurile europene sunt disponibile, în special prin intermediul programelor operaționale, managementul acestora fiind asigurat de către Ministerul Fondurilor Europene, Mininsterul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin autoritățile de management.

În cadrul Ministerului Fondurilor Europene funcționează patru autorități de management, pentru următoarele programe:

  • Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM;
  • Programul Operațional Capital Uman – POCU;
  • Programul Operațional Competitivitate – POC;
  • Programul Operațional Asistență Tehnică – POAT.

Prin intermediul unor instituții publice se finanțează următoarele programe:

  • Programul Operațional Regional – POR;
  • Programul Operațional Capacitate Administrativă – POCA;
  • Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR;
  • Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime – POPAM.

Un alt fond european este Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), aflat în gestionarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pe lângă fondurile europene, o altă sursă de finanțare nerambursabilă o reprezintă granturile. Granturile SEE și Norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare.

În România, în intervalul 2018 – 2024, prin intermediul granturilor SEE și Norvegiene vor fi finanțate proiecte în cadrul a 12 programe de finanțare, în domeniile:

  • dezvoltare locală, reducerea sărăciei, incluziunea romilor, copii și tineri în situații de risc, drepturile omului;
  • energie regenerabilă, eficiență energetică, securitate energetică;
  • dezvoltarea afacerilor, inovare și IMM;
  • sănătate publică;
  • cercetare;
  • patrimoniu cultural, antreprenoriat cultural și cooperare culturală;
  • justiție, servicii corecționale, combaterea violenței domestice și de gen;
  • afaceri interne, cooperare polițeniască și combaterea criminalității;
  • educație, burse, ucenicie și antreprenoriat pentru tineri;
  • dialog social și muncă decentă;
  • cetățenie activă – societate civilă;
  • mediu și schimbări climatice.

Pentru scrierea și depunerea proiectelor cu finanțare europeană, precum și pentru gestionarea și monitorizarea în faza de implementare și post-implementare, există numeroase companii și persoane fizice autorizate, ce oferă sprijin și consultanță antreprenorilor.


Informatii suplimentare 


Servicii disponibile 


Nu au fost configurate servicii pentru aceasta pagina informativa

Sectiuni suplimentare 


Nu au fost completate sectiuni suplimenare
Ultima modificare: 
27 noiembrie 2025

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro