roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Pagină informativă

Călătoriile persoanelor cu mobilitate redusă în și din Uniune

Asistență în caz de mobilitate redusă
favorite_border
Adaugă la favorite

Persoanele cu handicap sau cu mobilitate redusă beneficiază de drepturi la transport, indiferent de mijlocul de transport în comun: avion, tren, autobuz, autocar sau vapor.

În România, autoritățile administrației publice au obligația să ia măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap: să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate, să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare, să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Persoanele cu handicap grav şi accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul.

Persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, pentru 24 de călătorii pe an calendaristic.

Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii pe an calendaristic.

Persoanele cu handicap pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale, fără a depăși suma de 1.500 lei, anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei, anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.

Indiferent de mijlocul de transport în comun, pasagerii care suferă de un handicap sau de mobilitate redusă au dreptul la asistență gratuită în terminale și la bordul vehiculelor.

Refuzul transportului din cauza handicapului sau a mobilității reduse este interzis, cu excepția cazurilor justificate din motive de siguranță sau de proiectare a vehiculelor sau a infrastructurii.

La momentul cumpărării biletului de către persoana cu handicap sau mobilitate redusă, vânzătorul are obligația de a oferi informații despre călătorie într-un format accesibil, precum si despre facilitățile specifice disponibile la bordul mijlocului de transport în comun.


Informatii suplimentare 


Servicii disponibile 


Nu au fost configurate servicii pentru aceasta pagina informativa

Sectiuni suplimentare 


Nu au fost completate sectiuni suplimenare
Ultima modificare: 
27 noiembrie 2025
Călătoriile persoanelor cu mobilitate redusă în și din Uniune

Instituții responsabile 


Nu exista institutii asociate acestei pagini

Link-uri 


Atașamente 


Nu au fost incarcate atasamente asociate acestei pagini

Proceduri 


Nu exista proceduri asociate acestei pagini

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro