Agentia Pentru Protectia Mediului Bihor
Proceduri disponibile
Bază legală
HOTĂRÂRE nr. 173 din 13 martie 2000 (*actualizată*),pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policlorurati şi ale altor compuşi similari
ART. 17
(1) Agenţii economici vor întocmi şi vor depune la agenţiile teritoriale de protecţie a mediului planuri de eliminare pentru toate echipamentele şi materialele ce conţin compuşi desemnaţi în cantităţi mai mari decât cantităţile minimale,.
(2) Planurile de eliminare se vor întocmi conform modelului prezentat în anexa nr. 7.
(3) Planurile de eliminare întocmite de agenţii economici trebuie sa precizeze faptul ca echipamentele ce conţin compuşi desemnaţi în concentratii cuprinse între 50 şi 500 ppm vor putea fi utilizate în continuare, pana la sfârşitul existenţei lor utile, în condiţiile respectării în toate privintele a normelor tehnologice stabilite
(5) Agenţiile teritoriale de protecţie a mediului verifica planurile de eliminare depuse de agenţii economici, solicitând eventuale modificări sau completări, astfel încât acestea sa poată fi aprobate şi sa devină definitive. Un exemplar al formei finale a planului de eliminare se retine la agenţia teritorială de protecţie a mediului, iar un alt exemplar rămâne la agentul economic care răspunde de compusii desemnaţi.
(6) Documentele şi instrucţiunile de completare a acestora la transferul compusilor desemnaţi pe un alt amplasament sunt stabilite în anexa nr. 8. O copie de pe documente va fi transmisă de agenţia teritorială de protecţie a mediului autorităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor
Autorizarea activităților cuprinse în Anexa nr.1 din OMMAP nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, cu modificările și completările ulterioare, prin emiterea actului administrativ care stabilește condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune.
Bază legală
HOTARAREA nr. 1.061 din 10 septembrie 2008 privind transportul deseurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul Romaniei
(1) Transportul deşeurilor periculoase se efectuează de la generator sau deţinător, denumit în continuare expeditor, către operatorul economic care realizează operaţia de colectare/stocare temporară/tratare/valorificare/eliminare, denumit în continuare destinatar, respectându-se prevederile prezentei hotărâri.
(2) Expeditorul completează un formular pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, al cărui model este prezentat în anexa nr. 1.
(3) Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat, este transmis către destinatarul deşeurilor periculoase.
(4) Destinatarul deşeurilor periculoase, la primirea formularului pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, poate accepta efectuarea transportului sau poate solicita informaţii suplimentare din partea expeditorului. Dacă destinatarul acceptă efectuarea transportului, semnează şi ştampilează formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase.
Formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, semnat şi ştampilat de către destinatar, se transmite la agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/ eliminare, pentru a se obţine din partea acesteia aprobarea pentru efectuarea transportului deşeurilor periculoase, termenul maxim de răspuns fiind de 7 zile lucrătoare de la primirea tuturor informaţiilor solicitate.
(6) La stabilirea destinatarului şi a traseului de transport al deşeurilor periculoase, expeditorul va avea în vedere, pe cât posibil, respectarea principiului proximităţii, care presupune ca deşeurile să fie valorificate şi eliminate cât mai aproape de locul de generare.
(7) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului în a cărei rază teritorială se află instalaţia de tratare/valorificare/eliminare are următoarele atribuţii:
a) de a semna şi ştampila formularul pentru aprobarea transportului deşeurilor periculoase, numai după ce verifică şi analizează informaţiile furnizate, dacă este de acord cu operaţiile de tratare, valorificare sau eliminare aplicate deşeurilor periculoase de către destinatar;
b) de a solicita informaţii suplimentare de la expeditorul deşeurilor periculoase, de la operatorul instalaţiei de tratare/valorificare/eliminare sau de la Garda Naţională de Mediu, după caz;
c) de a verifica dacă transportul deşeurilor periculoase respectă regimul ariilor naturale protejate şi a Siturilor Natura 2000.
Autorizarea activităților cuprinse în Anexa nr.1 din Legea 278/2013 privind emisiile industriale, după parcurgerea etapelor conform Ordinului 818/2003, în situația în care instalațiile îndeplinesc prevederile legislației în vigoare.
Emiterea actului administrativ care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului în planul sau programul supus adoptării, conform prevederilor H.G. nr. 1076/2004 cu completările și modificările ulterioare.
Legislatie
-ORDIN nr. 344/708/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecția mediului și ăn specila a solurilor,când de utilizează NORME TEHNICE din 16 august 2004 privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură
-Directiva 86/278/CE privind protecţia mediului şi în particular a solului, atunci când nămolul de la staţiile de epurare este utilizat în agricultură.
Obligaţiile producătorilor, respectiv ale utilizatorilor de namoluri de epurare
Producătorul de namol are următoarele obligaţii:
1. să anunţe autoritatea teritorială de mediu şi utilizatorii de nămol despre eventualii poluanţi existenţi în namol;
2. sa identifice utilizatorul de namol şi suprafeţele agricole (inclusiv pe cele sensibile) care întrunesc condiţiile necesare utilizării namolului, pe baza studiilor pedologice întocmite, la cererea producătorului, de către oficiile teritoriale de studii pedologice şi agrochimice;
3. sa contacteze utilizatorul de namol şi sa evalueze posibilităţile de utilizare a namolului.
Pentru a obţine permisul de aplicare în baza autorizaţiei de funcţionare a statiei de epurare, producătorul de namol trebuie să trimită autorităţii teritoriale competente, cu cel puţin o luna înainte de perioada de imprastiere, date cu privire la:
a) cantităţile de namoluri generate şi cantităţile de namoluri furnizate pentru utilizarea în agricultura;
b) compozitia şi caracteristicile namolurilor, conform indicatorilor de caracterizare a namolurilor din prezentul ordin;
c) tipul de tratament efectuat asupra namolului;
d) datele de identificare a utilizatorilor de namoluri;
e) datele despre localizarea suprafeţei agricole pe care urmează să se aplice namol;
f) perioada probabila de imprastiere;
g) tipul culturii;
Solicitarea si efectuarea analizelor de laborator pentru probe de deseuri (reprezentand ape uzate) conform standardelor de lucru din cadrul laboratorului care se finalizeaza cu emiterea unui Raport de incercare care cuprinde rezultatele analizelor.
Laboratorul respecta SR EN ISO/IEC 17025 - Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de Incercari şi etalonari, dar nu este acreditat RENAR
Acte normative:
-Standarde de metoda utilizate in laborator
-Ordin 890/2009 pentru modificarea unor acte normative care instituie tarife în domeniul protecţiei mediului - lucrările şi serviciile prevăzute în Anexa I, Secţiunea a 2-a
Activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatice, terestre şi acvatice, în stare vie sau semiprelucrată, sau a unor părţi sau produse ale acestora, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, pe teritoriul naţional sau la export, se pot organiza şi desfăşura numai de persoane fizice sau juridice autorizate, în conformitate cu dispoziţiile procedurii Ordinului 410/2008.
Cererile de autorizare se soluţionează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, cu condiţia ca documentaţia prezentată de solicitant să fie completă.
În cazul în care documentaţia nu este completă, autoritatea competentă are obligaţia de a notifica solicitantul, în termen de cel mult 10 zile, despre documentele lipsă din dosarul de autorizare.
Solicitarea si efectuarea analizelor de laborator pentru probe din aer, conform standardelor de lucru din cadrul laboratorului care se finalizeaza cu emiterea unui Raport de incercare care cuprinde rezultatele analizelor.
Laboratorul respecta SR EN ISO/IEC 17025 - Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de Incercari şi etalonari, dar nu este acreditat RENAR
Acte normative:
Standarde de metoda utilizate in laborator
Ordin 890/2009 pentru modificarea unor acte normative care instituie tarife în domeniul protecţiei mediului - lucrările şi serviciile prevăzute în Anexa I, Secţiunea a 2-a
Emiterea unui act administrativ prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect, conform prevederilor Legii 292/2018
