Contractarea unei asigurări auto obligatorii
Reglementări privind autovehiculele într-un stat membru
Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) este un contract încheiat între proprietarul unui vehicul, persoană fizică sau juridică și o societate de asigurări care are dreptul de a practica asigurarea RCA pe teritoriul României. Proprietarul unui vehicul trebuie să deţină un contract RCA valabil pe toată perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, chiar dacă acesta nu este utilizat. Asigurarea RCA are două scopuri: protecția financiară a celui vinovat de producerea accidentului precum și protecția financiară a persoanei păgubite, în urma unui accident.
Prima de asigurare depinde și de istoricul de daunalitate (istoricul asiguratului, cu o maşină) realizat într-o perioadă de referinţă. Decontarea directă este un serviciu suplimentar prevăzut în contractul RCA, care va fi taxat suplimentar, în baza căruia, în caz de daună provocată din vina unui terț, persoana păgubită se poate adresa propriului asigurător RCA.
Persoana păgubită în urma unui accident produs de un vehicul, trebuie să se adreseze asigurătorului la care este asigurat vehiculul care a produs dauna, cu procesul-verbal de constatare şi/sau autorizaţia de reparaţie eliberate de poliţie sau, după caz, cu formularul „Constatare amiabilă de accident”.
Despăgubirea reprezintă suma acordată de către asigurator în vederea acoperirii prejudiciului suferit. Aceasta se achită de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data acceptării de către persoana păgubită a ofertei de despăgubire formulată de asigurătorul RCA sau de la data hotărârii judecătorești definitive, respectiv a soluționării alternative a litigiului.
Informatii suplimentare
Servicii disponibile
Sectiuni suplimentare
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
