Offline
Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei și suplimentele pentru energie se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat. La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.
Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei și/sau a suplimentului pentru energie este reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare a ajutorului, care solicită acordarea acestuia şi care poate fi după caz; proprietarul locuinţei, succesorul de drept al acestuia, persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau cu drept de habitație, titularul contractului de închiriere, comodat, concesiune al acestuia ori alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
În cazul unui litigiu între beneficiar și autoritatea competentă sunt aplicabile dispozițiile de drept comun.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
