Online
Stimulent de insertie
Pot beneficia de stimulent de inserţie persoanele care indeplinesc condiţiile de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului (au realizat venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit, ori s-au aflat în perioade asimilate, cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni anteriore naşterii copilului sau, după caz, a datei în care s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela).
Pentru acordarea stimulentului de inserție, solicitantul trebuie să depună o cerere însoțită de documente justificative la primăria de domiciliu sau reședință. Printre actele necesare se numără:
- copia actului de identitate și a certificatului de naștere al copilului;
- documente care atestă relația solicitantului cu copilul (pentru cazurile de plasament, adopție etc.);
- dovada veniturilor realizate;
- documente care confirmă îndeplinirea perioadei minime de cotizare;
- actul care atestă suspendarea activității pentru concediul de creștere a copilului;
- alte documente necesare pentru verificarea eligibilității.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
