roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Online

Procedură acordare stimulent educațional (tichete sociale pentru grădiniță)

favorite_border
Adaugă la favorite
Tichetele sociale pentru grădiniță se acordă în cadrul unui program de interes național care urmărește creșterea accesului la educație prin stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate, modalitatea de identificare a beneficiarilor fiind stabilită prin hotărâre a Consiliului local.
Beneficiarul stimulentului este copilul, iar titularul tichetului social pentru grădiniţă este reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului.
Dreptul la stimulent se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate și se acordă lunar pe perioada participării copilului la activităţile organizate în cadrul unităţilor din învăţământul preşcolar, în perioada septembrie - iunie.
Finanțarea acordării tichetelor sociale se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinație.
Tichetele sociale se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor Publice. Autorizația de funcționare se acordă potrivit criteriilor stabilite de MFP, prin ordin al ministrului.
Titularul poate utiliza tichetul social pentru grădiniţă în perioada de valabilitate, numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite, exclusiv de la operatorii economici care comercializează produsele prevăzute de lege cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale.
Se interzic titularului:
  a) solicitarea şi/sau primirea unui rest de bani la tichetul social pentru grădiniţă, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a tichetului;
  b) comercializarea tichetelor sociale pentru grădiniţă în schimbul unor sume de bani şi/ori altor bunuri şi/ori servicii;
  c) utilizarea tichetelor sociale pentru grădiniţă în magazine, locaţii, unităţi, pieţe de orice fel care nu vând produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite şi nu au afişate la intrare autocolantele speciale ale unităţii emitente;
  d) utilizarea tichetelor sociale pentru grădiniţă pentru achiziţionarea altor produse decât alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite.
BENEFICIARII TICHETELOR:
  1. copiii din familii defavorizate, cetăţeni români, care au domiciliul sau reşedinţa în România;
  2. copiii din familii defavorizate, cetăţeni români, fără domiciliu sau reşedinţă şi/sau fără locuinţă, denumiţi în continuare persoane fără adăpost, numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc;
  3. copiii din familii defavorizate care nu au cetăţenie română, dacă se află în una dintre următoarele situaţii: sunt cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene sau străini, denumiţi în continuare străini, pe perioada în care au domiciliul ori, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române; sunt cetăţeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat, în condiţiile legii, o formă de protecţie; sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legii.  
4. Familiile defavorizate pot fi formate din:
    a. soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună;
c. bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună.
5. Sunt considerați ca făcând parte din familie
    a. copiii naturali ai soţilor sau ai unuia dintre aceştia ori, după caz, ai persoanei singure;    
b. copiii adoptaţi;
    c. copiii încredinţaţi în vederea adopţiei;
    d. copiii pentru care persoana a fost desemnată pentru întreţinerea copilului;
    e. cei aflaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă la o persoană sau familie ori pentru care s-a instituit tutela în condiţiile legii, inclusiv cei aflaţi în plasament la asistentul maternal profesionist.
Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
30
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
15
Zile lucratoare
Termen notificare: 
1
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac
In cazul unui litigiu intre beneficiar si autoritatea competenta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun.
Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Primaria Comunei Paulesti - Prahova
PAULESTI, STR CALEA UNIRII NR.299
Telefon:
Fax:
Email: asistentasociala@comunapaulesti.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro