Offline
Procedură informațională privind emiterea și eliberarea autorizației de pescuit comercial
Autorizația de pescuit comercial - reprezintă un document oficial eliberat pentru o navă/ambarcațiune de pescuit comercial, pe lângă licența de pescuit comercial, care o autorizează să desfășoare activități specifice de pescuit pentru o perioadă specificată, într-o anumită zonă sau pentru o anumită zonă de pescuit în condiții specificate.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Potrivit prevederilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.Potrivit prevederilor art. 7, alin. 1 din aceeași lege, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
