Online
Gratuitate transport local
În atenția persoanelor cu handicap, beneficiare de gratuitate la transportul local:
üPot beneficia de gratuitate la transportul în comun pe raza municipiului:
- posesorii de certificate de încadrare în grad de handicap grav şi accentuat
- însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora
- însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora
- însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap
- asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav
- asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat
üDocumente necesare pentru acordarea gratuităţii transportului în comun:
- Act de identitate – persoana cu handicap / asistent personal al persoanei cu handicap / reprezentant legal al persoanei cu handicap (după caz);
- Certificat de încadrare în grad de handicap, valabil;
- Legitimaţie transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă eliberată de DGASPC, având ataşată fotografia tip buletin a bolnavului
De reţinut:
- În luna în care expiră valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap, titularul acestuia nu se va mai regăsi în tabelul nominal înaintat operatorului local de transport SC ETA SA. La prezentarea noului certificat, solicitantul va aduce şi noua legitimaţie pentru transportul local eliberată de DGASPC, urmând a i se înmâna o adeverinţă în baza căreia îşi va ridica abonamentul.
- Aceeaşi procedură va fi respectată şi în cazul expirării actului de identitateal beneficiarului de gratuitate la transportul local.
- Legitimația pentru transportul local, eliberată de DGASPC, poate fi utilizată pe întregul teritoriu al țării.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
În caz de nemulțumire privind soluția transmisă, se poate depune contestație la instituția noastră în termen de 30 de zile de la comunicare, iar în caz de nemulțumire față de modul de soluționare a contestației, vă puteți adresa instanței de judecată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
