Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca
Proceduri disponibile
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, în cadrul Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca, calităţii de conducător de doctorat și/sau abilitării obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut calitatea de conducător de doctorat în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea automată, în cadrul Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca, a funcțiilor didactice obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut funcţii didactice în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
Prezenta metodologie stabileşte modalitatea prin care se efectuează recunoaşterea, în cadrul Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca, a diplomei de doctor şi a titlului de doctor în domeniul teologieși al studiilor religioase, obţinute în străinătate.
Prevederile prezentei metodologii se aplică cetățenilor români, cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, din Confederația Elevețiană și cetățenilor din state terțe, care au obținut diploma de doctor şi a titlului de doctor în teologie, obţinut în străinătate în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în „Lista universităţilor de prestigiu din alte state”, aprobată prin OMECTS nr. 5825/2016 şi actualizată periodic.
