Offline
Procedura privind radierea licentei de turism si/sau a anexei licentei de turism pentru filiala/sucursala/reprezentanta/sediul secundar al unei agentii de turism
În cazul încetării definitive a activității în agenția de turism şi/sau în filiala/sucursala/reprezentanţa/sediul secundar al acesteia, operatorul economic va solicita radierea licenţei de turism și/sau anexei licenței de turism cu minim 30 de zile înainte de încetarea definitivă a activității. În acest scop va depune la sediul instituției publice centrale responsabile în domeniul turismului următoarea documentaţie (a se vedea Documente necesare): (1) Documentația depusă de solicitant este analizată și soluționată în cel mai scurt termen, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării acesteia. (2) În cazul unei documentații incomplete, instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului informează solicitantul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, printr-o notificare, cu privire la necesitatea transmiterii de documente suplimentare, precum și cu privire la consecințele asupra termenului de analizare a documentației prevăzut la alin. (1); (3) Dacă în termen de 45 zile de la data emiterii primei notificări documentația prevăzută la alin. (2) nu este completată, aceasta se clasează.
Denumire
Descriere
Obligatoriu
Semnătură digitală
Tip document
Descarcă
Denumire
Tip document
Descarcă
Denumire
Valoare
Valută
Căile de atac în caz de litigiu, între instituția publică centrală responsabilă în domeniul turismului și operatorul economic solicitant, sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Spune-ți părerea
Oferă-ne opinia ta despre conținutul acestei pagini. Poți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu vei primi un răspuns la comentariul tău. Folosește formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajută-ne să ne îmbunătățimi
Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.
