roepas.ro
favorite_border
RO / EN

Procedură
Offline

Procedura de emitere a Autorizației pentru recoltarea/capturarea şi/sau achiziţionarea şi/sau comercializarea, în stare vie, proaspătă sau semiprelucrată, de plante şi animale sălbatice din flora şi fauna sălbatice, precum şi a florilor de mină

favorite_border
Adaugă la favorite

Activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare a plantelor şi animalelor din flora şi fauna sălbatice, terestre şi acvatice, în stare vie sau semiprelucrată, sau a unor părţi sau produse ale acestora, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, pe teritoriul naţional sau la export, se pot organiza şi desfăşura numai de persoane fizice sau juridice autorizate, în conformitate cu dispoziţiile procedurii Ordinului 410/2008.

Cererile de autorizare se soluţionează în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, cu condiţia ca documentaţia prezentată de solicitant să fie completă.

În cazul în care documentaţia nu este completă, autoritatea competentă are obligaţia de a notifica solicitantul, în termen de cel mult 10 zile, despre documentele lipsă din dosarul de autorizare.

Persoane îndreptățite
Documente necesare

Denumire

Descriere

Obligatoriu

Semnătură digitală

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Documente emise

Denumire

Tip document

Descarcă


Nu s-au găsit rezultate
Nu s-au găsit rezultate
Taxe

Denumire 

Valoare 

Valută 


Nu s-au găsit rezultate
Termene
Timp de soluționare: 
15
Zile lucratoare
Termen completare dosar: 
0
Zile lucratoare
Termen notificare: 
0
Zile lucratoare
Acte normative
Nu s-au găsit rezultate
Căi de atac

Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 cu completările și modificările ulterioare.


Informații suplimentare și link-uri
Alte informații: 
Link-uri utile: 
Nu s-au găsit rezultate
Servicii de asistență și soluționare a problemelor 
Nu s-au găsit rezultate
Ultima actualizare:  
27 noiembrie 2025
Publicat de către: 
A paragraph is a self-contained unit of a discourse in writing dealing with a particular point or idea. Paragraphs are usually an expected part of formal writing, used to organize longer prose.
Agentia Pentru Protectia Mediului Bihor
Bd. Dacia nr.25A,cod poștal 410464
Telefon:
Fax:
Email: office@apmbh.anpm.ro
Conținut
Vă putem ajuta?

Nu puteți gasi serviciul dorit sau aveți dificultăți în navigarea pe website? Completați un formular de suport sau contactați-ne.

roepas.ro
Autorități publice
Aveți nevoie de ajutor?
Instituții europene
Informații
© 2024 roepas.ro